Alba
Lansare de carte a Danielei Floroian, la Muzeul Principia din Alba Iulia. Volumul cuprinde 12 dialoguri cu români de excepție
Muzeul Principia din Alba Iulia va găzdui joi, 30 septembrie 2021, începând cu ora 17:00, lansarea cărții „Excelență și valoare. 12 dialoguri cu personalități de excepție din România”, scrisă de Daniela Floroian.
Lansarea cărții este un eveniment organizat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia și se va desfășura cu respectarea normelor legale în vigoare, privind măsurile de prevenire și combatere a răspândirii coronavirusului.
Volumul cuprinde 12 interviuri, realizate de Daniela Floroian la televiziunea Alba Carolina TV, în cadrul emisiunilor „Povești sub felinar” și „Pașaport cultural”.
Interviurile sunt axate pe informații privind opera, activitatea, aportul la dezvoltarea patrimoniului cultural, interferența cu cultura județului Alba a celor intervievați, sau pur și simplu pagini de destin uman și profesional al acestora.
La lansarea cărții vor fi prezenți „eroii” ei, respectiv: Daniela Vlădescu-soprană și director al Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța, Aurel Pantea-scriitor, Flaviu George Predescu-scriitor, Avram Iancu-sportiv deținător al mai multor…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
VIDEO: Accident rutier în cartierul Micești din Alba Iulia, surprins pe o cameră video. Impact între două mașini
Un accident rutier s-a produs vineri, în jurul orei 13:00, pe strada Zlatnei din cartierul albaiulian Micești, în zona intersecției cu strada Pădurii. Două autoturisme au fost implicate într-o tamponare.
Evenimentul rutier a fost surprins pe o cameră video de bord de către un participant la trafic.
Pe imaginile video se poate observa cum un autoturism marca BMW a lovit din spate un autoturism marca Volkswagen, care se afla…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
FOTO: CSM Unirea a semnat contractul cu noul antrenor, Dragoș Militaru. Cine este acesta și ce legătură a avut cu clubul în trecut
CSM Unirea a semnat contractul cu noul antrenor Dragoș Militaru. Clubul a publicat câteva imagini, în care acesta apare alături de directorul CSM Unirea Alba Iulia, Radu Urcan, și directorul sportiv, Dan Iordăchescu. Contractul este valabil până în 2027.
Dragoș Militaru preia echipa din mers, după despărțirea de Alexandru Pelici. Plecarea lui Pelici ridică semne de întrebare, în condițiile în care reprezentanții…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Președintele Partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban, a anunțat că în 2026 formațiunea ar putea fuziona cu PNL: Am avut o discuție cu Ilie Bolojan.
Întrebat, la RFI, dacă se va întoarce în PNL, Ludovic Orban a răspuns: „Ca să mă întorc eu în partid, e nevoie de un proces de fuziune, de comasare prin absorbție, prin care PNL să absoarbă Forța Dreptei.
La ora actuală, am avut o discuție cu președintele…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
UPDATE FOTO: ACCIDENT rutier la Ighiu. Trei persoane rănite, după un impact între două mașini și o autoutilitară
Un accident rutier s-a produs vineri, în jurul orei 12:20, în localitatea Ighiu. Trei persoane au fost rănite, după un impact între o autoutilitară și două mașini.
Update: Potrivit ISU Alba, echipajele au ajuns la accidentului.


În accident sunt trei autovehicule implicate, respectiv o autoutilitară și două autoturisme.â
Trei persoane sunt asistate medical la locul evenimentului.


Știrea inițială
Potrivit ISU…
Citește mai mult pe Alba24.ro

