Eveniment
Legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor, neconstituţională (surse)
Curtea Constituţională a României a stabilit, joi, că este neconstituţională legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor, au precizat, pentru AGERPRES, surse din CCR.
Sursele citate au arătat că decizia a fost luată cu 6 voturi „pentru” admitere şi 3 „împotrivă”.
Peste 70 de foşti parlamentari au acţionat în instanţă Legea 7/2021 pentru modificarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor prin care au fost eliminate pensiile speciale.
Excepţiile de neconstituţionalitate vin de la instanţe din toată ţara, respectiv Tribunalul Arad, Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Sălaj, Suceava, Timiş şi Curtea de Apel Timişoara.
Pe 17 februarie 2021, Plenul Parlamentului a adoptat abrogarea pensiilor speciale ale senatorilor şi deputaţilor. S-au înregistrat 357 de voturi „pentru”, iar 30 de parlamentari nu au votat. Agerpres
Știrile Romania24.ro pot fi urmărite și pe Google News
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
În crima oribilă care a avut loc sâmbătă în comuna Florești, apar noi detalii interesante. Victima, Gheorghe Chindriș, un româno-american foarte cunoscut cel puțin…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
Acțiune a polițiștilor, la Galda de Jos și Vințu de Jos: Amenzi de peste 15.000 de lei și sute de vehicule și persoane verificate
În noaptea de 14/15 februarie 2026, în intervalul orar 22.00 – 02.00, Poliția Municipiului Alba Iulia a organizat o acțiune, pe raza municipiului și a localităților Galda de Jos și Vințu de Jos, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din localitate.
Potrivit IPJ Alba, în cadrul activităților desfășurate, au fost…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Bărbat din Șpring, REȚINUT de polițiști după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism, băut și fără permis
Un bărbat de 37 de ani din Șpring a fost reținut de polițiști după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism fără să dețină permis de conducere și fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Potrivit IPJ Alba, la data de 15 februarie 2026, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din localitatea Șpring,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Cluj
Carte sau film? „Montalbano sono!” – Camilleri vs Zingaretti. Scriitorul sau actorul intrat perfect în pielea personajului?
Cluj 24 vă propune în weekend să luați o mică pauză de la scroll și să vă opriți cu șoarecul peste o rubrică în care veți da de o părere extrem de subiectivă,…
Citește mai mult pe Cluj24
