Connect with us

Cluj

LICEELE din Cluj își prezintă OFERTA pentru ELEVII de clasa a VIII-a. Calendarul târgurilor în județ. Participă și FIRME

Published

on



scoala.jpg

În săptămâna 11-15 aprilie 2022, Inspectoratul Școlar Cluj, în parteneriat cu liceele din județ, organizează târguri de oferte educaționale pentru anul școlar 2022-2023.

Elevii claselor a VIII-a, alături de cadrele didactice și profesorii diriginți sunt invitați să cunoasă oferta educațională a liceelor clujene, pentru următorul an școlar. Elevii vor putea astfel să vadă ce opțiuni școlare și profesionale au și să-și pregătească parcursul educațional ulterior și decizia de carieră.

La aceste târguri educaționale vor participa și agenții economici cu care unitățile de învățământ cu profil tehnologic, din județul Cluj, au încheiate parteneriate în acest an școlar, potrivit specializărilor și calificărilor, cuprinse în oferta educațională a acestor unități, arată IȘJ Cluj.

Calendarul târgurile ofertelor educaționale, organizate la nivelul județului Cluj

Târgurile se vor desfășura toată săptămâna, după următorul program: 

  • Luni, 11 aprilie 2022, în municipiul Cluj-Napoca, la Cluj Arena, în intervalul orar10:00-18:00;
  • Marți, 12 aprilie 2022, în municipiul Dej, la Grup Școlar Someș Dej (str. Mărășești, nr.20,Dej), în intervalul orar 10:00-18:00;
  • Miercuri, 13 aprilie 2022, în municipiul Gherla, la Liceul Teoretic „Petru Maior” Gherla ( str. Bobâlna, nr. 36, Gherla), în intervalul orar 10:00-18:00;
  • Joi, 14 aprilie 2022, în municipiul Turda, la Colegiul Național„Mihai Viteazul” Turda ( str. Dr. Ioan Rațiu, nr. 111, Turda), în intervalul orar10:00-18:00.
  • Unitățile de învățământ liceal din localitățile Florești, Gilău, Huedin, Câmpia Turzii organizează, în perioada 11-14 aprilie 2022, evenimente de promovare similare, sub egida Ziua Porților…

Vezi mai mult pe Cluj24.ro

Romania24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

VIDEO FOTO. Colinde și tradiție în centrul Clujului. 15 cete de colindători la festivalul „Colind Iancului”

Published

on






Centrul Clujului a fost astăzi plin de colindători, în cadrul celei de-a XXXI-a ediții a Festivalului Național „Colind Iancului”, organizat de Societatea…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Investigația Recorder „Justiție capturată” ajunge la Cinema ARTA. Discuție cu Andrea Chiș, fostă membră CSM

Published

on






Unul dintre cele mai discutate documentare românești ale ultimilor ani, Justiție capturată, va fi proiectat la Cinema ARTA, într-un eveniment special dedicat dezbaterii…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

FOTO. Mașină distrusă într-un accident din comuna Iara. Un bărbat a fost transportat la spital

Published

on






Un accident rutier s-a produs în această dimineață în localitatea Lungești, comuna Iara, fiind necesară intervenția promptă a pompierilor din cadrul Detașamentului…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

FOTO. Tragedie pe DN1 E60, între Poieni și Ciucea. Un tânăr și-a pierdut viața într-un accident devastator

Published

on






Un grav accident rutier a avut loc în cursul nopții trecute pe DN1 E60, între localitățile Poieni și Ciucea, soldat cu pierderea unei vieți.

În eveniment au…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading