Eveniment
Liderii din UE discută prin videoconferinţă despre mijloacele de accelerare a vaccinării împotriva COVID-19
Liderii din UE vor discuta joi, la o reuniune a Consiliului European care se va desfăşura în format de videoconferinţă, despre soluţii pentru strategia de luptă împotriva pandemiei, în contextul unei presiuni uriaşe din cauza numărului încă insuficient de vaccinuri împotriva COVID-19 şi a înmulţirii cazurilor în unele state membre, relatează DPA.
„Prioritatea noastră este să accelerăm campaniile de vaccinare”, le-a scris preşedintele Consiliului European, Charles Michel, celor 27 de şefi de stat şi de guvern înaintea summitului.
Campania de vaccinare din UE avansează într-un ritm mult mai lent decât în Marea Britanie şi Statele Unite. Între timp, Franţa, Olanda şi Belgia se numără printre ţările care încearcă să oprească apariţia unui al treilea val pandemic prin prelungirea şi înăsprirea restricţiilor.
Comisia Europeană a întărit miercuri sistemul de înregistrare a exporturilor de vaccinuri al blocului comunitar, extinzând criteriile pe baza cărora pot fi oprite transporturile cu seruri împotriva COVID-19 în afara UE.
Decizia a atras o atenţionare din Marea Britanie, un destinatar major al vaccinurilor produse în UE. State membre precum Belgia şi Irlanda şi-au exprimat îngrijorarea că astfel de blocade ar putea avea efect de bumerang.
A avea la îndemână instrumentul de a ajuta UE să îşi primească partea cuvenită de vaccinuri e una, însă a-l folosi cu adevărat e altceva, au spus mai multe surse diplomatice din UE înaintea summitului.
Liderii din UE vor discuta de asemenea despre aşa-numitele paşapoarte sau certificate verzi de vaccinare care ar trebui să faciliteze călătoriile în siguranţă în cadrul blocului comunitar în această vară. Multe întrebări rămâne deschise, cum ar fi momentul în care ele ar trebui introduse, cum ar fi obţinute şi ce privilegii ar trebui să ofere.
Pe agenda discuţiilor se vor afla şi relaţiile cu Turcia şi Rusia. Contactele cu Ankara s-au îmbunătăţit în ultime vreme, însă relaţia dintre UE şi Rusia s-a deteriorat. Nu sunt aşteptate însă schimbări imediate în strategia diplomatică în niciunul dintre cazuri. AGERPRES/(AS – autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
E OFICIAL: Guvernul a aprobat menținerea reducerii cu 50% a impozitelor și taxelor locale pentru localitățile din Munții Apuseni
Guvernul a adoptat vineri o ordonanță de urgență care asigură menținerea în acest an a reducerii cu 50% a impozitelor și taxelor locale pentru comunitățile din Munții Apuseni și Delta Dunării. Măsura a fost anunțată de către deputatul PNL de Alba, Florin Roman, pe Facebook.
Decizia vine după ce mai multe primării din zona Munților Apuseni din județul Alba au anunțat suspendarea plății taxelor locale, cerând…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Cluj
FOTO. Leadership transformațional la Cluj: de ce companiile care își inspiră echipa printr-o viziune coerentă rămân relevante
Leadershipul nu mai înseamnă control, ierarhii rigide sau motivație bazată exclusiv pe beneficii sau pe un model tranzacțional. Într-un context în care schimbarea este…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
Simulare Evaluare Națională 2026: testările scrise vor fi organizate în luna martie. Reguli și modele de subiecte
Simulare Evaluare Națională 2026: elevii de clasa a VIII-a vor susține testările în cadrul sesiunii de simulare a examenului de Evaluare Națională 2026 în luna martie.
Sunt organizate probe la Limba și literatura română, Matematică și Limbă maternă, în condiții de examen.
Testările vor fi în perioada 16-18 martie. Rezultatele vor fi comunicate de către profesori, în 30 martie.
Vor fi aceleași subiecte pentru…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Guvernul discută vineri modificări în sănătate, fiscalitate, urbanism și transporturi. Principalele proiecte din ședință
Guvernul se reunește vineri, în ședință, pe ordinea de zi aflându-se proiecte cu măsuri referitoare la telemedicină, la examenul de obținerea titlului de medic, la calculul accizei la tutunul pentru mestecat și modificări în domeniul transporturilor și urbanismului.
Clarificări în domeniul telemedicinei
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății se propune a fi modificată printr-o ordonanță…
Citește mai mult pe Alba24.ro
