Cluj
LIVE VIDEO. Șeful CJ Cluj, Alin Tișe, deschide anul bursier la Bursa de Valori București. Obligațiuni de 76 milioane euro
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, inaugurează, joi, anul bursier la Bursa de Valori București, prin ceremonia specială Ring the Bell, adică ”sună clopoțelul”, cu ocazia listării emisiunii de obligațiuni, în valoare de 76 de milioane de euro, emise de forul administrativ județean.
Șeful CJ Cluj, Alin Tișe, deschide anul bursier la Bursa de Valori București. Obligațiuni de 76 milioane euro
La evenimentul deschiderii oficiale a ședinței de tranzacționare a Bursei de Valori București vor mai fi prezenți Radu Hanga, presedintele Bursei de Valori Bucuresti, Alexandru Petrescu, presedintele Autorității de Supraveghere Financiară – TBC, Maria-Gabriela Horga, vicepresedinte SIIF, Autoritatea de Supraveghere Financiara – TBC, Valentin Miron, director general VMB Partners, Daniela Secară, CEO BT Capital Partners, Nicoleta Ruxăndescu, Head of Investment Banking & Investor Relations, Alpha Bank, Iuliana Musat, Investment Banking Senior Director, Raiffeisen Bank Romania, Adrian Tănase, director general Bursa de Valori Bucuresti.
Consiliul Județean Cluj a lansat în 25 octombrie 2023 obligațiuni județene pentru finanțarea unor proiecte de infrastructură sau turistice.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, inaugurează, joi, anul bursier la Bursa de Valori București, prin ceremonia specială Ring the Bell, adică ”sună clopoțelul”, cu ocazia listării emisiunii de…
Citește mai mult pe Cluj24
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
Profesor UBB, nominalizat din partea României pentru Premiul UNESCO „Carlos J. Finlay” pentru Microbiologie
Prof. univ. dr. Horia Leonard Banciu, cadru didactic al Departamentului de Biologie moleculară și Biotehnologie din cadrul Facultății de Biologie și Geologie a…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
VIDEO. Cum răspunde Alin Tișe, întrebat dacă vrea să intre în Uniunea Scriitorilor. Are patru cărți publicate
Cluj
Președintele CJ Cluj, Alin Tișe, și-a lansat primul roman – ”Iubirea căutată prin păcat – Iova”: Sufletul personajelor, esențial
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, și-a lansat, joi, primul roman, intitulat ”Iubirea căutată prin păcat – Iova”, despre care a spus că are…
Citește mai mult pe Cluj24

