Connect with us

Eveniment

Managerul unui spital anunță că vaccinează pe oricine dorește

Published

on



Managerul Spitalului Găeşti din Dâmbovița, Laurenţiu Beluşică, a anunţatm pe Facebook, că vaccinează pe oricine doreşte, nu numai cadre medicale, pentru a nu arunca dozele de ser neutilizate, scrie MEDIAFAX.

În ziua în care s-a deschis un centru de imunizare anticovid la Spitalul Găeşti – Dâmboviţa, managerul Laurenţiu Beluşică a anunţat că vor fi vaccinate toate persoanele care doresc, nu doar cadrele medicale.

Decizia acestuia trece peste procedura primei etape din strategia de vaccinare în care sunt imunizate doar angajaţii din sistemul sanitar – cei din linia întâi anticovid.

„A fost deschis azi si centrul de vaccinare din spitalul Găești. Administrăm vaccinul anticovid oricărei persoane care se prezintă voluntar la centru”, a anunţat pe pagina sa de Facebook Laurenţiu Beluşică.

Managerul spitalului a declarat pentru Realitatea Plus că refuză să arunce dozele de ser neutilizate şi, prin urmare, a început să vaccineze orice doritor, indiferent de vârstă sau de gradul de risc privind efectele bolii.

Vaccinul scos de la temperatura de minus 80 de grade se poate păstra 5 zile în frigider normal şi 5 ore. Dintr-un flacon se pot face 5 vaccinuri, iar la Spitalul Găeşti nu au vrut toţi să se vaccineze şi ca să nu fie aruncate dozele, se vaccinează la liber.

Sursa: MEDIAFAX

sursa: Ora de Sibiu


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Eisberg România, un reper de securitate alimentară pentru salatele gata de consum

Published

on






În cele peste trei decenii de activitate în România, Eisberg, cel mai important jucător pe piața salatelor gata de consum, și-a construit o excelentă reputație…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

WhatsApp lansează un nou mod de „blocare”: utilizatorii, protejați de atacurile cibernetice avansate. Ce presupune noua funcție

Published

on

WhatsApp lansează un nou mod de „blocare”, destinat utilizatorilor care ar putea fi vizați de atacuri cibernetice avansate.

Meta, compania mamă a WhatsApp, afirmă că funcția va fi lansată treptat în următoarele săptămâni, notează Daily Mail.

Odată activat, modul lockdown blochează atașamentele și fișierele media de la persoane necunoscute și dezactivează automat toate apelurile primite de la persoane care nu se…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

VIDEO. Locuitorii din Baciu vor o nouă răscoala din 1907. Sunt revoltați de creșterea impozitelor

Published

on






Locuitorii comunei Baciu sunt foarte revoltați de creșterea peste măsură a impozitelor pe locuințe și au declanșat un protest la Primăria Baciu, în Consiliul Local…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Bărbat din Baia de Arieș, trimis în judecată pentru ultraj. A amenințat cu moartea doi polițiști. Ce ”cuvinte grele le-a aruncat”

Published

on

Un bărbat din Baia de Arieș va fi judecat de magistrații Judecătoriei Câmpeni pentru ultraj, după ce a amenințat cu moartea doi polițiști. Dosarul a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară în data de 28 ianuarie 2026. 

Fapta a fost comisă de bărbat în data de 27 noiembrie 2024. Cei doi polițiști au intervenit în urma unui apel la 112 făcut de soția inculpatului. Acesta era nervos, a distrus…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading