Eveniment
Marea Britanie a decis să ridice plafonul arsenalului său nuclear, pentru prima oară în 30 de ani
Guvernul britanic a decis să ridice plafonul arsenalului nuclear al ţării, o premieră de la prăbuşirea Uniunii Sovietice, după cum reiese din documentul de revizuire strategică în materie de securitate, apărare şi politică externă făcut public marţi, transmite AFP.
Această revizuire strategică, prima după ieşirea completă a Marii Britanii din Uniunea Europeană şi una din cele mai importante de după Războiul Rece, ridică Rusia la rangul de ameninţare majoră pentru Regatul Unit şi arată o voinţă de focalizare a intereselor britanice pe zona indo-pacifică.
‘Obiectivul principal al acestei revizuiri, cea mai completă de după Războiul Rece, este de a face Regatul Unit mai puternic, mai sigur şi mai prosper, în acelaşi timp cu apărarea valorilor noastre’, a declarat premierul Boris Johnson în faţa deputaţilor.
‘Chiar dacă am dori, şi nu dorim, Marea Britanie nu ar putea niciodată să se închidă în ea însăşi sau să se limiteze la orizontul îngust al unei politici externe regionale’, a continuat Johnson.
Premierul britanic a indicat Statele Unite drept principalul său aliat, asigurând totuşi Uniunea Europeană de sprijinul său ‘de nezdruncinat’ după Brexit.
Una din principalele măsuri din documentul de peste 100 de pagini prevede că Marea Britanie ridică de la 180 la 260 – o creştere de circa 45% – plafonul maxim al arsenalului său de focoase nucleare, punând astfel capăt dezarmării treptate puse în practică de la prăbuşirea Uniunii Sovietice în urmă cu trei decenii.
Această reorientare controversată, după angajamentul asumat de Londra în 2010 de a reduce acest arsenal până la mijlocul anilor 2020, este justificat în document printr-o ‘gamă în creştere de ameninţări tehnologic şi doctrinare’.
Noua politică a fost criticată în mod deschis de liderul opoziţiei laburiste, Keir Starmer, care a apreciat că ea distruge complet eforturile politice de oprire a cursei armamentelor nucleare.
‘Cine i-a dat acestui guvern dreptul democratic de a nega obligaţiile Marii Britanii revenite în virtutea tratatului de neproliferare nucleară?’, a întrebat, la rândul său, deputatul naţionalist scoţian (SNP) Ian Blackford.
În ce-l priveşte, grupul Campaign for Nuclear Disarmament (CND) consideră că asistăm la un ‘prim pas spre o nouă cursă a armamentelor nucleare’ şi la o ‘provocare imensă pe scena mondială’.
Potrivit ministrului de externe Dominic Raab, intervievat la BBC, este vorba, dimpotrivă, de ‘poliţa ultimă de asigurare împotriva celor mai grave ameninţări ale unor state ostile’.
Această revizuire strategică, ce va stabili linia guvernamentală pentru următorul deceniu, intervine într-o perioadă în care Londra încearcă să se repoziţioneze, după Brexit, ca o putere majoră pe scena internaţională, conform conceptului ‘Global Britain’.
Documentul reafirmă rolul NATO drept ‘fundament al securităţii colective’ pentru zona euroatlantică şi prezintă Rusia lui Vladimir Putin ca fiind ‘ameninţarea directă cea mai acută împotriva Marii Britanii’.
În schimb, se arată mai nuanţat faţă de China, descrisă ca un ‘concurent sistemic’ dată fiind afirmarea sa în creştere pe scena mondială, dar cu care se doreşte aprofundarea relaţiilor comerciale şi a cărei cooperare este considerată indispensabilă în lupta împotriva schimbărilor climatice.
În cuvintele lui Boris Johnson, ‘cei care cheamă la un nou război rece cu China sau la izolarea totală a economiei noastre de China (…) greşesc’: ‘trebuie să găsim un echilibru şi să avem o relaţie lucidă’ cu această ţară.
După Brexit, Londra îşi orientează ambiţiile internaţionale spre regiunea indo-pacifică, o zonă cu o creştere puternică şi văzută ca ‘esenţială’ pentru economia şi securitatea Marii Britanii. Pe această linie, Londra a cerut în mod oficial în februarie aderarea la acordul de parteneriat transpacific (CPTPP), iar Boris Johnson va efectua la sfârşitul lunii aprilie prima sa vizită majoră în afara ţării în acest an.
După ce a anunţat în noiembrie investiţii de o amploare inedită în apărare, Marea Britanie îşi propune şi întărirea ripostei sale la atacurile cibernetice ale unor grupări teroriste, infracţionale sau ale unor state ostile.AGERPRES/(AS – autor: Irina Cristea, editor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
INSP: 57 decese din cauza gripei, confirmate de la începutul sezonului. A crescut numărul infecțiilor respiratorii acute
Au fost înregistrate 17 decese noi din cauza gripei, numărul total al acestora, de la începutul sezonului ajungâd la 57, arată cele mai recente date prezentate de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Cele mai multe decese sunt în Cluj, Buzău și Satu Mare.
Potrivit INSP, cazurile de gripă clinică au fost raportate de toate județe, cele mai multe fiind în municipiul București (1.204) și în județele Constanța…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
FOTO: Polițiști și jandarmi din Alba, acțiune de prevenire a violenței în mediul școlar, la unități de învățământ din Blaj
În contextul Zilei Internaționale a Nonviolenței în Școli, în perioada 26 – 30 ianuarie 2026, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba, prin Biroul Siguranță Școlară și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, desfășoară activități de prevenire a violenței în mediul școlar.
Potrivit IPJ Alba, miercuri, 28 ianuarie 2026, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, ai…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
FOTO-VIDEO: O femeie a căzut într-o groapă adâncă de 3 metri, săpată pentru lucrări de canalizare, pe o stradă din Alba Iulia
O femeie a căzut joi seara într-o groapă adâncă de circa 3 metri, în care sunt efectuate lucrări la canalizare, pe o stradă din Alba Iulia.
Potrivit ISU Alba, Detașamentul de pompieri Alba Iulia a fost solicitat să intervină pentru extragerea unei persoane, căzută într-o groapă unde sunt efectuate lucrări la canalizare, pe strada Henri Coandă din Alba Iulia.
Femeia, în vârstă de aproximativ 60 ani, a fost…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Schimbări majore la plata gărzilor în spitale și un nou normativ de personal. Anunțul ministrului Sănătății
Schimbări majore la plata gărzilor în spitale și un nou normativ de personal. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță inițierea unui nou normativ de personal în sistemul sanitar, care să țină cont de volumul real de muncă, complexitatea cazurilor și tipul serviciilor medicale, nu doar de numărul de paturi din spitale.
Măsura este discutată cu sindicatele și organizațiile profesionale, în contextul reformei…
Citește mai mult pe Alba24.ro
