Alba
Marius Nicoară refuză nominalizarea la funcția de subprefect de Alba, pentru ”o greșeală reprobabilă” de acum zece ani
Avocatul Marius Nicoară, nominalizat de USR PLUS pentru postul de subprefect de Alba, a decis să renunțe la această funcție, potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri seară. Acesta spune că a luat decizia din cauza unui incident de acum zece ani, pentru care spune că a plătit la momentul respectiv.
Comunicatul lui Marius Nicoară:
”Am luat, în această seară, o decizie grea, dar necesară. După o discuție cu colegii din USR Alba, am decis să îmi retrag candidatura pentru funcția de subprefect al județului. Este o decizie matură și corectă, pe care am analizat-o serios împreună cu colegii și cu apropiații mei.
Motivul pentru care am decis să mă retrag este că, în urmă cu 10 ani, am comis o greșeală reprobabilă: sub impulsul tinereții, am refuzat să mă supun recoltării de probe biologice.
Pentru această faptă, pe care nu doresc să mi-o scuz, am plătit, la vremea respectivă, și apoi am fost reabilitat din punct de vedere legal. În prezent, cazierul meu judiciar este curat și nu am interdicția de a ocupa o funcție publică.
Totuși, din cauza acestei fapte, care ar putea produce un prejudiciu de imagine partidului din care fac parte, am decis să îmi retrag candidatura pentru funcția de subprefect.
Am…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
OpenAI a lansat ”Frontier” pentru companii: Agenți de inteligență artificială capabili să lucreze alături de angajați umani
OpenAI a lansat ”Frontier” pentru companii: Este o nouă platformă destinată companiilor care doresc să construiască, implementeze și gestioneze agenți de inteligență artificială capabili să lucreze alături de angajați umani.
Lansarea marchează un pas important în strategia companiei de a sprijini adoptarea AI la nivel enterprise și de a concura cu alte platforme de pe piață.
Platforma Frontier este concepută…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
CJ Alba stabilește reguli pentru dezvoltarea zonei turistice Trascău. Licitație pentru Planul de Amenajare a Teritoriului
Reguli pentru dezvoltarea zonei turistice Trascău: Consiliul Județean Alba are în lucru Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal. Vicepreședintele instituției, Marius Hațegan, spune că acesta este un document deosebit de important, care are în vizor trei drumuri emblematice din județ: Transapuseana, Drumul Mănăstirilor și DJ 107K-Galda de Jos-Întregalde-Bârlesti (intersecție cu Transapuseana).
PATZ Trascău este o…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Tensiune la Cugir: Muncitorii de la fabricile de armament și muniție, nemulțumiți de salarizare și de condițiile de muncă
Tensiune la Cugir: Muncitorii de la fabricile de armament și muniție din Cugir sunt nemulțumiți de salarizare, de condițiile de muncă și de lipsa perspectivei.
Potrivit surselor Alba24, în aceste zile au avut loc o serie de discuții între muncitori și conducerea Fabricii de Arme Cugir, fără rezultate concrete, dar nemulțumiri mari sunt și la UM Cugir.
Muncitorii au amenințat cu proteste, care ar putea izbucni chiar…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Festivalul PRAETORIAN GATES de la Alba Iulia va colabora cu cei de la DIRTY SHIRT, în calitate de ambasadori ai proiectului
Festivalul PRAETORIAN GATES de la Alba Iulia anunță colaborarea cu DIRTY SHIRT în calitate de ambasadori oficiali ai proiectului, într-un comunicat transmis Alba24.
Organizatorii festivalului Praetorian Gates, care revine cu o a doua ediție în 3-4 iulie 2026, în Cetatea Alba Carolina, au plăcerea de a anunța o colaborare semnificativă cu trupa Dirty Shirt, care se întoarce la Alba Iulia și devine ambasador oficial al…
Citește mai mult pe Alba24.ro
