Connect with us

Alba

Medicii de familie vor primi 50 de lei, pentru fiecare pacient testat COVID. Cum se realizează testarea

Publicat



50 de lei – suma pe care o vor primi medicii de famile, per persoana testată pentru COVID-19. Măsura de a da suma de bani către medicii de familie pentru fiecare pacient testat a fost adoptată de Guvern, marți, 28 decembrie. 

Anunțul a fost făcut de către purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. Suma de 50 de lei include contravaloarea testului, manopera, materialele şi echipamentele de protecţie necesare testării, a explicat Cărbunaru, citat de agerpres.ro.

„A fost adoptată ordonanţa de urgenţă care permite medicilor de familie aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate să efectueze teste rapide antigen din proba nazo-faringiană pentru a depista infecţia cu SARS-CoV-2. Medicii de familie vor putea achiziţiona testele rapide antigen dintre cele care sunt cuprinse în lista aprobată de Comisia Europeană, afişată pe site-ul Ministerului Sănătăţii”, a precizat Dan Cărbunaru, după şedinţa Cabinetului Ciucă.

Cine poate fi testat de către medicul de familie

Potrivit acestuia, persoanele eligibile pentru testare sunt cele care sunt suspectate de infectare cu virusul SARS-CoV-2 conform metodologiei de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus elaborată de…

Vezi mai mult pe Alba24


Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

15 mai: Ziua Latinităţii. Aproximativ un miliard de oameni vorbesc într-o limbă neolatină

Publicat

15 mai: Ziua Latinităţii. În jurul acestei date sunt organizate diferite manifestări pentru „a promova conştiinţa identităţii culturale comune popoarelor de origine latină” şi a medita asupra valorilor culturale şi lingvistice proprii întregii comunităţi latine.

Al XIX-lea congres al Uniunii Latine, întrunit la Paris în zilele de 13 şi 14 decembrie 2000, a decis să aniverseze convenţia constitutivă a Uniunii Latine, semnată la Madrid la 15 mai 1954, scrie siteul Uniunii Latine.

Astfel, cele 36 de state membre ale organizaţiei au ales să declare data de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

Incendiu în localitatea Balomiru de Câmp: Un hambar a luat foc

Publicat

Un incendiu a izbucnit marți, 14 mai, în jurul orei 21.30, în localitatea Balomiru de Câmp. 

Din primele informații oferite de pompierii din Alba, focul ar fi cuprins un hambar.

La fața locului intervin pompierii din Sebeș cu trei autospeciale.

Misiunea este în dinamică, știre în curs de actualizare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

(P.E) Comunicat PNL Alba Iulia: Investiții fără precedent în sistemul de învățământ din Alba Iulia, prin PNRR

Publicat

Investiții fără precedent în sistemul de învățământ din Alba Iulia, prin PNRR

20 de grădinițe, școli și licee din oraș sunt modernizate și dotate de administrația locală, cu finanțarea de peste 85 de milioane de lei, fonduri europene, nerambursabile

Finanțările obținute de administrația locală albaiuliană, de peste 85 de milioane de lei, bani nerambursabili, schimbă diametral calitatea actului educațional din unitățile de învățământ preuniversitar din Alba Iulia. Fondurile europene accesate prin Planul Național de Redresare și Reziliență…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

GBT – 40 a fost lansat. Noul chatbot aduce o revoluție tehnologică în raport cu generația anterioară. VIDEO: Ce poate să facă

Publicat

GBT – 40 a fost lansat și toate datele arată că noul chatbot aduce o revoluție tehnologică în raport cu generația anterioară. 

OpenAI a lansat luni seară, într-o conferință live, noua versiune a ChatGPT, GPT-4o. Noua aplicație este și mai puternică și poate face instant munca unui traducător sau a unui programator.

GBT – 40 a fost lansat, iar modelul va fi disponibil inițial gratis, ceea ce înseamnă că oricine va avea acces la cea mai avansată tehnologie OpenAI prin intermediul ChatGPT.

DOZA DE NORMALITATE: Inteligența artificială cu bune și cu…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe