Connect with us

Cluj

Mica UNIRE, sărbătorită la Cluj-Napoca, la bustul lui Alexandru Ioan Cuza. Fără HORA Unirii

Published

on



cuza 2 e1642748764143.jpg

Prefectura Cluj anunță programul ceremoniei publice de sărbătorire a 163 de ani de la Mica Unire, Ziua Unirii Principatelor Române, ”într-un  moment  de cinstire a memoriei eroilor naționali, de respect pentru tradițiile, valorile și jertfa celor care au pus bazele României moderne”.

Evenimentul, organizat de Prefectura Cluj,  în  cooperare  cu Divizia   4   lnfanterie   „Gemina”  și   Primăria Cluj-Napoca,   va   avea    loc luni, 24 ianuarie 2022, ora 11.00, la bustul domnitorului Alexandru loan Cuza.

Programul este următorul:

  • prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă;
  • intonarea Imnului Național al României; oficierea serviciului religios;
  • alocuțiuni privind sărbătorirea Zilei Unirii Principatelor Române; depunerile de coroane și jerbe de flori (conform Legii 215/2016).

Ceremonia  se  va desfășura  într-un  format  restrâns  cu respectarea  strictă  a prevederilor  legale  referitoare  prevenirea  și  combaterea  efectelor  pandemiei  de COVID-19.

”Date fiind aceste condiții, în acest an nu se va dansa tradiționala Horă a Unirii”, au spus reprezentanții Prefecturii Cluj.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

 

 

 

Vezi mai mult pe Cluj24.ro

Romania24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

VIDEO FOTO. Apartament horror în Baciu, cu infiltrații, igrasie și mucegai. O mamă cu 3 fete, lăsată fără soluții

Published

on






În 2020, o mamă din comuna Baciu, județul Cluj, a făcut pasul firesc spre o viață mai bună, a cumpărat, prin credit bancar, apartamentul în care să-și crească…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Seniorii din Cluj-Napoca își pot prelungi abonamentele gratuite de transport pe 2026 direct la automatele din stații

Published

on






Pensionarii clujeni sunt invitați să-și încarce din timp cardurile de transport pentru anul 2026. În luna decembrie, seniorii de peste 70 de ani pot evita cozile de la…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Rețeaua de 14 traficanți de droguri de la Cluj. Toți inculpații au fost arestați preventiv. Decizia Curții de Apel

Published

on






Toți inculpații reținuți în dosarul rețelei de trafic de droguri destructurate de DIICOT la Cluj au fost arestați preventiv, potrivit deciziei pronunțate de Curtea de…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Încep Zilele UMF ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca. În program, Gala premiilor universității

Published

on






Zilele Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca se vor desfăşura în perioada 8–13 decembrie.

Programul manifestărilor…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading