Cluj
UPDATE FOTO: Microbuz răsturnat pe Șoseaua de Centură Gherla – Bunești. Cinci persoane implicate, dintre care un copil
Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs, luni dimineață, pe Șoseaua de Centură Gherla – Bunești, județul Cluj. Un microbuz s-a răsturnat la marginea drumului.
Potrivit ISU Cluj, accidentul a avut loc luni, 3 iulie, pe centura Gherla – Bunești.
Din primele informații, un microuz s-a răsturnat la marginea șoselei.
UPDATE:
În urma acestui eveniment au fost transportați la spital un minor, o femeie și doi bărbați. Cu toții erau conștienți și cooperanți.
UPDATE 2: Șoferul ar fi adormit la volan
IPJ Cluj: ”Conducătorul unui microbuz, bărbat de 43 de ani, din județul Suceava, pe fondul altor preocupări (ar fi adormit la volan), ar fi pierdut controlul asupra direcției autovehiculul lovind un parapet, după care s-a răsturnat în decor, pe sensul de deplasare Cluj-Napoca-Dej.
Trei persoane au fost rănite. Este vorba despre o femeie de 49 de ani, un tânăr de 19 și un minor de 9 ani. Testarea cu aparatul etilotest a șoferului a indicat rezultat negativ, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

La fața locului au intervenit două autospeciale de la Detașamentul Dej, o ambulanță SMURD și două ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean, precum și pompierii militari din cadrul SVSU Gherla.
Echipajele de salvare au găsit cinci victime, conștiente și cooperante, care au primit ajutor medical la fața locului.
Dintre acestea, un bărbat de aproximativ 20 de ani și un minor au fost transportați la spitalul din Gherla. Ambii prezintă excoriații și leziuni la nivelul membrelor.
Știre în actualizare
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
VIDEO FOTO. Meci încins între studenți și profesori în cadrul Zilelor UMF Cluj. Cine a câștigat
Studenții Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca s-au întrecut cu profesorii intr-un meci amical de fotbal în cadrul Zilelor UMF…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Lindon Emerllahu ar putea pleca de la CFR Cluj. Transfer de 1,5 milioane € în Ucraina, deși avea o ofertă mai mare
CFR Cluj se pregătește să se despartă de unul dintre cei mai promițători jucători ai săi. Mijlocașul kosovar Lindon Emerllahu, în vârstă de 22 de ani, va părăsi…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Studenții din Cluj ies din nou în stradă din cauza reducerii burselor. Cer demisia ministrului Daniel David
Studenții clujeni protestează joi, 11 decembrie, împotriva măsurilor de austeritate care au redus bursele și au afectat puternic traiul tinerilor.
Un marș de…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Cadavrul unui clujean, găsit într-o mașină carbonizată între Oradea și Sântandrei. Parchetul exclude suspiciunile de crimă
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a făcut publice, miercuri, primele concluzii oficiale în cazul bărbatului găsit mort într-o mașină complet carbonizată,…
Citește mai mult pe Cluj24



