Connect with us

Cluj

Ministerul Educaţiei a transmis datele pentru vaccinarea personalului din învățământ. Aproape 60.000 doze necesare

Published

on



Ministerul Educaţiei a transmis Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) datele necesare demarării activităţii de vaccinare “prioritară” a personalului din învăţământ în centre dedicate (prin organizarea de echipe mobile).

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, numărul total de doze necesar pentru vaccinarea persoanelor cu vârsta sub 55 de ani este de 44.324 şi numărul total de doze necesar pentru vaccinarea persoanelor cu vârsta peste 55 de ani este de 15.622.

Ministerul Educaţiei precizează că a comunicat către CNCAV: necesarul de doze de vaccin, defalcat pe categorii de vârstă şi judeţe, lista celor 42 de locaţii destinate procesului de vaccinare a personalului din învăţământul preuniversitar (personal din creşe şi grădiniţe, personalul didactic din învăţământul primar, gimnazial, liceal), precum şi lista persoanelor de contact responsabile (inspectori şcolari generali).

De asemenea, Ministerul Educaţiei a mai transmis şi lista celor 20 de locaţii, pe fiecare centru universitar, destinate procesului de vaccinare a personalului didactic din învăţământul universitar şi persoanele de contact responsabile.


Citește mai mult pe Cluj24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

FOTO. Accident între Florești și Gilău. Mașină aruncată în afara carosabilului

Published

on






Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc joi pe DN1-E60, între localitățile Florești și Gilău, județul Cluj. La fața locului au…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Roșii BIO din Căpușu Mare. Povestea unei sere crescute cu fonduri europene, răbdare și respect pentru sănătate

Published

on






În Căpușu Mare, la câțiva kilometri de Cluj-Napoca, se cultivă roșii care pot fi mâncate direct de pe plantă. Fără spălare, fără griji. Sunt roșii certificate…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

NBC: Sărmaş vs. Tarcea la Primărie. Câte bilete a vândut Melania la Cluj. Declaraţie de iubire de la André Rieu pentru BT Arena

Published

on






Pentru a fi printre primii care citesc No bine, Cluj newsletterul de umor produs de Cluj24 – scrie adresa ta de mail în câmpul de mai jos şi apasă Subscribe pentru…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Zodia care va avea parte de o surpriză uriașă pe 5 februarie. Nimeni nu se aștepta la asta

Published

on






Data de 5 februarie vine cu energii astrale puternice, iar pentru una dintre zodii, Universul pare să fi pregătit un adevărat moment de cotitură.

Astrologii spun…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading