Eveniment
Ministerul Energiei : Ajutor de stat pentru minele Lonea şi Lupeni şi pentru cele aparţinând Societăţii Naţionale de Închideri Mine
Executivul a adoptat miercuri două proiecte de hotărâri care prevăd acordarea unor ajutoare de stat, pentru anul 2021, în sumă totală de peste 105,7 milioane lei, pentru facilitarea închiderii minelor Lonea şi Lupeni, din cadrul Complexului Energetic Hunedoara şi a unor mine aparţinând Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului, informează Ministerul Energiei.
„Alocăm fondurile necesare pentru anul 2021, în vederea rezolvării unor probleme spinoase, fără însă a pierde din vedere şi componenta socială. Nu vrem să lăsăm pe nimeni în urmă şi, totodată, trebuie să mergem mai departe cu programele de închidere deja asumate”, a declarat Virgil Popescu, ministrul Energiei.
Guvernul a adoptat Hotărârea privind aprobarea acordării ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societăţii Complexul Energetic Hunedoara „în insolvenţă”, pentru anul 2021. Astfel că ajutorul de stat în sumă totală de 97,41 milioane lei pentru anul 2021, suportat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, se acordă potrivit Deciziei Comisiei Europene nr. C (2016) 7.719/final privind închiderea minelor de cărbune necompetitive din România şi Deciziei Comisiei Europene nr. C (2018) 1001/final privind închiderea minelor de cărbune necompetitive din România, în vederea suportării costurilor excepţionale ale unităţilor intrate în proces de închidere definitivă, costuri care nu sunt legate de producţia curentă.
Aceste fonduri vor fi folosite pentru costuri cu plăţile compensatorii acordate angajaţilor care îşi pierd locul de muncă (12,35 milioane lei), costuri cu reconversia profesională (540.000), costuri de închidere subterană (20,628 milioane lei), costuri legate de reabilitarea fostelor exploatări miniere (37,213 milioane lei) şi costuri de recultivare a solurilor de suprafaţă (26,679 milioane lei).
Cea de-a doua Hotărâre adoptată vizează aprobarea acordării ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului SA, pentru anul 2021. Ajutorul de stat în sumă totală de 8,307 milioane lei pentru anul 2021, suportat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, se acordă, ca şi în cazul minelor de la CEH, pentru suportarea costurilor excepţionale care nu sunt legate de producţia curentă.
Fondurile vor fi folosite pentru costuri cu plăţile compensatorii acordate angajaţilor care îşi pierd locul de muncă (1,116 milioane lei), costuri pentru acoperirea consumului de energie electrică şi contravaloarea cărbunelui pentru salariaţi (144.000), costuri cu reabilitarea fostelor amplasamente miniere (4,750 milioane lei) şi costuri cu recultivarea suprafeţei (2,297 milioane lei). AGERPRES/(AS – autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea lansează un avertisment dur cu privire la direcția în care se îndreaptă România, susținând că statul se află „la un moment…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Război deschis la CFR Cluj. Eugen Trică îl atacă frontal pe Nelu Varga: „Nu are nimic din fotbal. Să nu-mi mai rostească numele”
Imagini inedite cu un ”spa” al urșilor în mijlocul unei păduri din Parcul Natural Apuseni au fost surprinse recent de o cameră de monitorizare a faunei. Aceasta a fost amplasată de specialiștii Romsilva din cadrul administrației parcului natural.
În imagini se văd doi urși care se scaldă într-o acumulare de apă în mijlocul pădurii.
Urșii au habitatul în pădurile întinse de munte și cele dese din zonele…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Pensii 2025-2026: ce se întâmplă cu veniturile pensionarilor din România. Comparație cu alte țări europene
Pensii 2025-2026: Măsurile de austeritate impuse de Guvernul român îngheață pensiile, care nu mai sunt indexate. Veniturile pensionarilor nu vor crește nici în 2026.
Pensiile românilor sunt înghețate anul acesta, după ce anterior indexarea de la 1 ianuarie 2025 nu s-a mai acordat.
Premierul Ilie Bolojan a declarat că intenția Guvernului este ca pensiile să rămână neschimbate anul viitor și pregătește oficial o nouă…
Citește mai mult pe Alba24.ro



