Connect with us

Alba

Ministerul Mediului pregătește un nou program RABLA: 3000 de lei pentru fiecare mașină casată. Când ar putea începe

Published

on



Un nou program RABLA prin care se dorește scoaterea din circulație a peste 100.000 de autoturisme, mai vechi de 15 ani, va fi lansat în această vară. 

Este vorba despre un program RABLA, unde prima de casare ar urma să fie de 3000 de lei, bani de la Administrația Fondului de Mediu dar și de la primăriile care se înscriu în program. 

Cei care își casează mașinile vechi nu vor fi obligați să își cumpere o altă mașină pentru a primi banii.

Ce spune ministrul Mediului

Ministerul Mediului a anunțat că va sprijini primăriile care doresc să participe la program cu jumătate din sumele necesare. Estimează că în acest fel va reuși să scoată din circulație măcar 130.000 de mașini, în prima fază.

“Avem la dispoziție trei luni de zile să pregătim ghidul, să pregătim condițiile. Noi avem în bugetul AFM deja o sumă de 600 de milioane de lei pentru următorii trei ani, adică câte 200 de milioane în fiecare an și putem lansa programul”,a declarat Tanczos Barna, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor pentru protv.ro.

Obiectiv asumat în PNRR

Obiectivul autorităților, asumat și prin PNRR, este să caseze în următorii 5 ani minimum 250.000 de mașini mai vechi de 15 ani, cu normă de poluare…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Vremea de weekend în Alba, 12-14 decembrie: temperaturile scad, condiții de ceață. Prognoza meteo pe zile și localități din județ

Published

on

Vremea de weekend în Alba, 12-14 decembrie: temperaturile scad la finalul acestei săptămâni. Vor fi condiții de ceață în mai multe zone din județ.

Temperaturile maxime vor coborî la 7-8 grade, vineri și apoi la 4-5 grade, duminică. Începând de sâmbătă, minimele vor fi sub zero grade.

Va fi vreme cu nori și soare. Este posibil să se formeze ceață, mai ales dimineața și seara.

La munte, vor fi între 1 și 5…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Peste 170 de procurori și judecători, mesaj de solidaritate cu magistrații care au făcut dezvăluiri la Recorder

Published

on

Peste 170 de procurori și judecători din țară au semnat joi un mesaj de susținere pentru magistrații care au avut curajul să facă dezvăluiri în reportajul Recorder despre probleme grave din sistemul de justiție.

„Subsemnații, judecători și procurori, având în vedere repercusiunile ce se preconizează cu privire la colegii noștri Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu, dar și mesajele contradictorii publicate de Secția…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

SÂMBĂTĂ: Concert de colinde cântate de elevi din Alba Iulia, la Catedrala Încoronării din municipiu

Published

on

Albaiulienii sunt invitați sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 19:00, la Catedrala Încoronării din Alba Iulia, la o seară de colinde cântate cu suflet de Corul „Codex Apulum”, Corul „Apulum” și elevii clasei a VI-a de la Seminarului Teologic Sfântul Simion Ștefan din municipiu, alături de dirijorul pr. prof. Nicolae Topîrcean. 

În luna decembrie, inimile noastre caută altfel de lumină. Nu pe cea care strălucește…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

FOTO: Secretarii primăriilor din Alba, sesiune de instruire la sediul Prefecturii. Care au fost temele abordate

Published

on

La sediul Instituției Prefectului – Județul Alba a avut loc joi o sesiune de instruire dedicată secretarilor celor 78 de unități administrativ-teritoriale din județ, cu participarea unor primari, organizați în trei serii. Sesiunea de instruire a fost condusă de către prefectul Nicolae Albu. 

Întâlnirea a avut ca scop prezentarea modului de completare și transmitere a anexelor prevăzute de art. III din OUG nr. 38/2025,…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading