Eveniment
Ministrul de Interne: 1.300 de amenzi, la nivel naţional, în urma protestelor de marţi; două dosare penale – la Bucureşti
Un număr de 1.300 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 670.000 de lei, au fost aplicate la nivel naţional în urma protestelor de marţi seara, a anunţat ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.
El a precizat, miercuri dimineaţa, că au avut loc 78 de manifestaţii în 39 de judeţe şi în municipiul Bucureşti.
„Au fost aproximativ 14.000 de protestatari. S-au comis 11 infracţiuni la nivel naţional, care vizează Legea 55, furt, nerespectarea regimului armelor. La Bucureşti au fost întocmite două dosare penale pentru furt şi distrugere şi s-au aplicat 131 de sancţiuni”, a informat ministrul.
Potrivit acestuia, duminică au fost „puţin peste 4.000 de protestatari”, iar luni s-au desfăşurat 76 de manifestaţii în 38 de judeţe şi în Bucureşti, cu aproximativ 31.000 de oameni.
Luni, conform ministrului, au fost aplicate 1.200 de sancţiuni, în valoare de aproximativ 800.000 de lei, şi au fost întocmite opt dosare penale pentru că protestele de la Bucureşti s-au soldat cu violenţe. Aceste dosare penale vizează infracţiuni de ultraj, nerespectarea regimului armelor, furt şi distrugere.
„Dreptul la libera exprimare e un drept garantat prin Constituţie. Din păcate, acest drept a fost înţeles greşit de o minoritate care a ales să se exprime violent – au instigat în permanenţă, au provocat forţele de ordine, au provocat statul. Forţele de ordine au reacţionat cu calm, profesionalism, dar şi cu fermitate când s-a încălcat legea. (…) Dacă vor fi 100 – 200 de protestatari, îi asigur că le vom respecta dreptul de a se manifesta, cu condiţia să respecte prevederile în vigoare. (…) Între protestatari sunt, din păcate, sunt foarte mulţi instigatori, care provoacă statul. Nu, situaţia nu s-a scăpat de sub control. În permanenţă, protestatarii au fost conduşi pe direcţia de mers, nu au fost agresiuni sub nicio formă”, a spus Lucian Bode. AGERPRES/(A – autor: Andreea Rotaru, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
* Galaţi: 44 de sancţiuni contravenţionale şi 6 infracţiuni, la protestul de marţi seara
* Vaslui: Măsurile impuse de autorităţi în contextul pandemiei – contestate în stradă
* Brăila: Peste 800 de persoane au protestat în stradă împotriva restricţiilor impuse în context pandemic
* UPDATE O nouă zi de proteste în Bucureşti
* Bistriţa-Năsăud: Aproximativ 100 de persoane, din nou în stradă împotriva restricţiilor impuse în context pandemic
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Comunicat finalizare proiect: ”Dotarea unităților de învățământ preuniversitar din orașul Teiuș”
Alba
AFIR: se pot depune cereri de finanțare pentru unități de procesare în domeniul agricol. Condiții și sume acordate
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat că de luni, 15 decembrie, se pot depune cereri de finanțare pentru investiții în procesarea și marketingul produselor agricole, în vederea obținerii de produse alimentare și produse transformate.
Este vorba despre produse, altele decât cele prevăzute în Anexa I a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, finanțată din Planul Strategic PAC 2023 – 2027…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul anului, astrele ne provoacă să reflectăm asupra realizărilor și să privim cu atenție spre viitor. Săptămâna 15-21…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Ce este „Spiderman”, noul tip de atac phishing. DNSC: „Infractorii pot copia perfect site-urile băncilor”
Un nou tip de atac cibernetic, denumit „Spiderman”, este utilizat de infractori pentru a copia aproape perfect site-urile a zeci de bănci și platforme financiare…
Citește mai mult pe Cluj24




