Alba
Ministrul demis al Finanțelor vrea o schimbare majoră la contribuția de sănătate. Românii cu salarii mari vor plăti mai puțin
Ministrul demis al Finanțelor, Dan Vîlceanu a făcut declarații despre contribuția de sănătate, explicând că ar trebui să existe câteva schimbări pentru a exista o egalitate între românii cu salarii mari și cei cu salarii mai mici.
Dan Vîlceanu, despre contribuția de sănătate: ‘Este incorect’
Dan Vîlceanu, ministrul demis al Finanțelor, a explicat că ar trebui să existe un plafon pentru contribuția de sănătate pentru ca românii care au salarii mai mari să nu mai plătească mai mult ca persoanele care au salarii mai scăzute, deși serviciile sunt aceleași.
„Trebuie să privim cu atenţie şi modul în care sunt percepute contribuţiile, pentru că în toată această discuţie cu eliminarea excepţiilor şi reducerea contribuţiilor, trebuie discutat principial. De exemplu, contribuţiile la sănătate funcţionează ca un RCA.
E o asigurare, practic, pentru momentul în care ai nevoie de spital, de serviciile de sănătate.
Este incorect ca cineva care câştigă un salariu mare să plătească 10% din acel salariu, iar cel care câştigă un salariu mic să plătească o contribuţie mult mai mică, ei beneficiind practic de aceleaşi servicii atunci când ajung la spital.
Stabilirea unui plafon…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Târgul de Crăciun Aiud: spectacole, distracție la patinoar și activități pentru copii. Programul evenimentelor din 18-21 decembrie
Ultima săptămână a Târgului de Crăciun de la Aiud aduce momente speciale în preajma sărbătorilor de iarnă. Sunt organizate spectacole, activități pentru copii și evenimente pentru toate vârstele.
Primăria Aiud anunță programul pentru perioada 18-21 decembrie.
Patinoarul este deschis până duminică, 21 decembrie inclusiv, în intervalul orar 12.00-20.00.
Joi și sâmbătă este Atelierul lui Moș Crăciun (orele…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Atmosfera sărbătorilor de iarnă se instalează la Alba Mall vineri seara. Pe 19 decembrie, începând cu ora 18:00, centrul comercial va găzdui un concert de colinde tradiționale susținut de grupul vocal Datina, iar cei mici vor avea ocazia să-l întâlnească pe Moș Crăciun.
„Sună bine. Sună tradițional. Sună a chemare la sărbătoare.
La Alba Mall, credem în renașterea, an de an, a speranțelor și a tot ceea ce este…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Economistul Mircea Coșea, una dintre cele mai cunoscute și vocale figuri ale analizei economice din România, profesor universitar și fost politician, a murit joi, 18 decembrie 2025, la vârsta de 83 de ani.
Mircea Coșea a fost doctor în Științe Economice și profesor la Academia de Studii Economice din București, fiind apreciat de-a lungul timpului pentru expertiza sa în politici fiscale, reforme economice și analiză…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
FOTO: Activitate educativă despre protecția animalelor, desfășurată de polițiști la o școală din Alba Iulia
În cadrul programului național „Săptămâna Altfel”, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au desfășurat în această săptămână o activitate educativă la Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” din Alba Iulia. Alături de colegii lor din cadrul Serviciului Criminalistic, polițiștii au mers în rândul elevilor pentru a promova protejarea animalelor.
Potrivit IPJ Alba, în această săptămână,…
Citește mai mult pe Alba24.ro

