Alba
Ministrul Educației: De luni, vor merge la şcoală sau la grădiniţă peste 2,6 milioane de copii. Doar 10% rămân în online
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, vineri seară, că peste peste 2,6 milioane de elevi și preșcolari, aproximativ 90%, vor merge de luni la școală și grădiniță. Ordinul comun prin care se aprobă prezența în format fizic în localităţile în care rata de incidenţă este sub 3 la mie, independent de procentul de vaccinare a personalului din unitatea de învăţământ, a fost publicat în Monitorul Oficial.
”De luni, în România vor putea merge la şcoală sau la grădiniţă peste 2,6 milioane de elevi. 90 la sută din elevii şi preşcolarii din România de luni vor putea să meargă la şcoală sau la grădiniţă cu prezenţă fizică. Este vorba de 16.120 de unităţi de învăţământ (şcoli, grădiniţe)”, a declarat, vineri seară, la TVR 1, Sorin Cîmpeanu.
Elevii care rămân online sunt din localități în care rata de infectare este mai mare de 3 la mie
Potrivit acestuia, 1.792 de unităţi de învăţământ cu structuri arondate, vor fi nevoite să rămână în online deoarece funcţionează în localităţi în care rata de infectare este mai mare de 3 la mie, iar rata de vaccinare este mai mică de 60% în rândul personalului din învăţământ.
”Fac un apel pentru ca şi aceste şcoli, în…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Ministerul Energiei blochează preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM Group: Șase puncte majore de îngrijorare
Ministerul Energiei din România a anunțat o mișcare decisivă pentru blocarea tranzacției prin care compania de stat ungară MVM Group intenționează să preia divizia de furnizare de gaze și energie electrică a E.ON România. Decizia a fost oficializată prin sesizarea Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD), în contextul unor suspiciuni privind securitatea națională și interesele strategice ale…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Soprana Lorena Puican, originară din Alba Iulia, pentru prima dată pe scena Operei Naționale din Timișoara
Soprana Lorena Puican, originară din Alba Iulia, va urca pentru prima dată pe scena Operei Naționale Române din Timișoara. Ea va interpreta rolul Contesei Rosina din Nunta lui Figaro. Spectacolul va avea loc vineri, 17 ianuarie, începând cu ora 19:00.
Contesa Almaviva, unul dintre cele mai complexe personaje din opera lui Mozart, strălucește prin rafinament și emoție.
În Nunta lui Figaro, ea încearcă să recâștige…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Ajutor de stat pentru motorină de 2 lei pe litru. Termenul până la care se primesc cererile de rambursare
Ajutor de stat pentru motorină de 2 lei pe litru: APIA primește cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină aferente trimestrului IV al anului 2024.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că până la data de 31 ianuarie 2025 inclusiv, se depun cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Românii primesc facturile la energie cu minus. Electrica Furnizare și Hidroelectrica stornează și reemit facturile la energie pentru consumul din lunile octombrie și noiembrie 2024. Campania se desfășoară până în 20 ianuarie 2025.
Anunțul a fost făcut încă de la finalul anului trecut, de către cele două companii.
Electrica Furnizare a precizat că este posibil ca emiterea și comunicarea noilor facturi să…
Citește mai mult pe Alba24.ro