Alba
Ministrul Educației: Grădinițele, învățământul primar și clasele a VIII-a și a XII-a, prioritare la reluarea cursurilor
Noul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, a explicat luni că în discuțiile pe care le va avea cu Ministerul Sănătății va propune redeschiderea școlilor și grădinițelor în format față în față pe trei paliere. Astfel, grădinițele, învățământul primar și clasele a VIII-a și a XII-a vor fi prioritare.
În cazul claselor terminale de gimnaziu și liceu, este vorba despre elevi care trebuie să susțină examene și reluarea cursurilor pentr ei este foarte importantă.
„Din perspectiva Ministerului Educaţiei ne dorim să prioritizăm pe trei paliere: grădiniţe şi învăţământ primar; elevii claselor a VIII-a şi a XII-a care vor susţine examenele naţionale; elevii din şcolile care au înregistrat dificultăţi în derularea procesului de învăţământ online, cu precădere în mediul rural, dar nu numai”, a explicat ministrul.
Potrivit acestuia, grădiniţele, învăţământul primar, elevii claselor a VIII-a şi a XII-a, şcolile în care au existat dificultăţi sunt priorităţi nu numai în ceea ce priveşte momentul deschiderii, ci şi din perspectiva nevoii de „activităţi remediale” pentru a putea compensa pierderile suferite de sistemul de educaţie din cauza pandemiei.
Sursă: Agerpres
Foto: Arhivă
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Pensii 2025-2026: ce se întâmplă cu veniturile pensionarilor din România. Comparație cu alte țări europene
Pensii 2025-2026: Măsurile de austeritate impuse de Guvernul român îngheață pensiile, care nu mai sunt indexate. Veniturile pensionarilor nu vor crește nici în 2026.
Pensiile românilor sunt înghețate anul acesta, după ce anterior indexarea de la 1 ianuarie 2025 nu s-a mai acordat.
Premierul Ilie Bolojan a declarat că intenția Guvernului este ca pensiile să rămână neschimbate anul viitor și pregătește oficial o nouă…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
VIDEO: Balul Bobocilor 2025 la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Cine sunt câștigătorii premiilor
Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și-a desemnat câștigătorii în cadrul Balului Bobocilor 2025. Evenimentul s-a desfășurat sâmbătă, 13 decembrie, la Centrul Multicultural “Gheorghe Șincai” din Alba Iulia.
Au fost câștigate următoarele premii:
Premiul Icon Y2K UAB 2025: Bianca Gabriela Apostu

Premiul Pop Star Y2K UAB: Nicola-Ariana Vlăiconi
![]()
În urma sondajului de pe site-ul Alba24.ro,
Miss…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Au scăzut vânzările de apartamente, case și terenuri. Câte imobile și-au cumpărat românii. Date ANCPI din Alba și din țară
Au scăzut vânzările de apartamente, case și terenuri. Românii au cumpărat în luna noiembrie 50.059 de imobile, cu 8.443 mai puține față de luna precedentă. Datele au fost prezentate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul tranzacțiilor în luna noiembrie este cu 8.356 mai mic față de perioada similară a anului 2024.
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Modernizări în zona Racoviță – Arex la Alba Iulia. Primăria contractează servicii de dirigenție șantier
Modernizări în zona Racoviță – Arex la Alba Iulia. Primăria Alba Iulia contractează servicii de dirigenție șantier pentru asfaltarea străzii Humulești.
Drumul pietruit va fi modernizat prin amenajare și asfaltare. Investiția include canale tehnice îngropate, rețea canlizare și preluare a apelor pluviale și maracaje/indicatoare rutiere.
Strada are o lungime de aproape 300 de metri, cu lățime între 4,6 și 5…
Citește mai mult pe Alba24.ro



