Alba
Ministrul Educației vrea concursuri pentru inspectorii școlari generali în primăvară și apoi pentru directorii de școli
Ministrul Educației susține că trebuie organizate mai întâi concursuri pentru inspectorii școlari generali și adjuncți, în martie-aprilie și apoi pentru directorii de școli.
Potrivit acestuia, în 9 ianuarie, când au expirat mandatele unor directori de școli din toată țara, au fost numite în aceste funcții 796 de persoane.
În ceea ce privește situația din Alba, Inspectoratul Școlar Județean Alba a dispus numirea, prin detașare în interesul învățământului, a 81 de directori și directori adjuncți de școli din județ, din 11 ianuarie. Pentru unele unități de învățământ, a fost schimbată conducerea.
„4.520 de directori și directori adjuncți au fost schimbați odată cu expirarea mandatelor din 9 ianuarie. Dintre aceștia, 796 sunt persoane noi, restul sunt directori care și-au continuat mandatul de management. (…) Dacă nu vom organiza rapid concursuri și trebuie organizate mai întâi pentru inspectorii școlari generali și adjuncți, în luna martie-aprilie maximum, pentru ca mai apoi să putem organiza concursuri și pentru directorii de școli, concursuri care să…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
OpenAI a lansat ”Frontier” pentru companii: Agenți de inteligență artificială capabili să lucreze alături de angajați umani
OpenAI a lansat ”Frontier” pentru companii: Este o nouă platformă destinată companiilor care doresc să construiască, implementeze și gestioneze agenți de inteligență artificială capabili să lucreze alături de angajați umani.
Lansarea marchează un pas important în strategia companiei de a sprijini adoptarea AI la nivel enterprise și de a concura cu alte platforme de pe piață.
Platforma Frontier este concepută…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
CJ Alba stabilește reguli pentru dezvoltarea zonei turistice Trascău. Licitație pentru Planul de Amenajare a Teritoriului
Reguli pentru dezvoltarea zonei turistice Trascău: Consiliul Județean Alba are în lucru Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal. Vicepreședintele instituției, Marius Hațegan, spune că acesta este un document deosebit de important, care are în vizor trei drumuri emblematice din județ: Transapuseana, Drumul Mănăstirilor și DJ 107K-Galda de Jos-Întregalde-Bârlesti (intersecție cu Transapuseana).
PATZ Trascău este o…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Tensiune la Cugir: Muncitorii de la fabricile de armament și muniție, nemulțumiți de salarizare și de condițiile de muncă
Tensiune la Cugir: Muncitorii de la fabricile de armament și muniție din Cugir sunt nemulțumiți de salarizare, de condițiile de muncă și de lipsa perspectivei.
Potrivit surselor Alba24, în aceste zile au avut loc o serie de discuții între muncitori și conducerea Fabricii de Arme Cugir, fără rezultate concrete, dar nemulțumiri mari sunt și la UM Cugir.
Muncitorii au amenințat cu proteste, care ar putea izbucni chiar…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Festivalul PRAETORIAN GATES de la Alba Iulia va colabora cu cei de la DIRTY SHIRT, în calitate de ambasadori ai proiectului
Festivalul PRAETORIAN GATES de la Alba Iulia anunță colaborarea cu DIRTY SHIRT în calitate de ambasadori oficiali ai proiectului, într-un comunicat transmis Alba24.
Organizatorii festivalului Praetorian Gates, care revine cu o a doua ediție în 3-4 iulie 2026, în Cetatea Alba Carolina, au plăcerea de a anunța o colaborare semnificativă cu trupa Dirty Shirt, care se întoarce la Alba Iulia și devine ambasador oficial al…
Citește mai mult pe Alba24.ro
