Connect with us

Alba

Ministrul Familiei: Avem în lucru o lege pentru protejarea copiilor de pericolele internetului

Publicat



Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse are în lucru un proiect de lege pentru protejarea copiilor de pericolele care decurg din folosirea internetului, a declarat ministrul de resort, Gabriela Firea, într-un mesaj video transmis marţi în cadrul unei conferinţe privind comportamentul copiilor şi adolescenţilor pe internet.

„Vreau încă o dată să asigur că avem deja în lucru la noul minister înfiinţat, al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia şi Drepturile Copilului, un proiect de lege care vine în sprijinul situaţiei despre care vorbim astăzi, în sensul protejării copiilor şi tinerilor de toate excesele, dar mai ales pericolele care decurg din folosirea internetului. Doar a asista pasivi sau doar a descrie fenomenul şi a ne arăta îngrijorarea nu este suficient, trebuie să facem mai mult.

Nu pot să spun că lumea începe cu noi, cei care suntem acum în Parlament sau în Guvern, s-au făcut lucruri şi în ţara noastră, la fel la nivel european, dar e clar că nu destul, pentru că fenomenul este în creştere şi atunci şi legislaţia noastră trebuie adoptată”, a afirmat Gabriela Firea.

Ministrul Familiei a apreciat că de multe ori nici…

Vezi mai mult pe Alba24


Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Peste 10.000 de persoane la Sărbătoarea Libertății de la Blaj. Programul de duminică

Publicat

Peste 10.000 de persoane au luat parte la acțiunile cultural-artistice organizate în cadrul proiectelor ,,Sărbătoarea Libertății în anul Bicentenarului nașterii lui Avram Iancu” și ,,Alba Etnografică”, desfășurate sâmbătă 18 mai 2024, pe Câmpia Libertății din Blaj.

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

LOTO: Report cumulat în valoare de peste 9,55 milioane de lei la extragerea Noroc de duminică

Publicat

Un report cumulat în valoare de peste 9,55 milioane de lei (peste 1,91 milioane de euro) este în joc la tragerea Noroc de duminică.

Potrivit unui comunicat al Loteriei Române, la Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 4,15 milioane de lei (peste 835.900 de euro), iar la categoria a II-a este în joc un report de peste 259.700 de lei (peste 52.200 de euro). La Noroc Plus...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

Urban Playfield: Cetatea Alba Carolina se transformă într-un imens loc de joacă. Programul zilei de duminică

Publicat

Cetatea Alba Carolina s-a transformat într-un imens loc de joacă, în acest weekend. Urban Playfield continuă și duminică, iar programul destinat copiilor cuprinde multe surprize. 

Program Urban Playfield – Duminică, 19 mai:

●       10:00: Morning Pilates cu Mihaela Gherman

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

Noi zboruri Cluj – București, la prețul de pornire de 38 de euro. Vor fi operate de compania Animawings

Publicat

bor cluj napoca new york

Noi zboruri Cluj – București, la prețul de pornire de 38 de euro. Acestea vor fi operate de compania Animawings. 

Astfel, începând cu data de 16 septembrie 2024, de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj vor fi operate în premieră noi zboruri interne spre capitala țării, de către compania aeriană Animawings.

Vor fi 5 frecvenţe săptămânale, de luni până vineri,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe