Connect with us

Brasov

Ministrul Mediului, despre urşii ajunşi în preajma schiorilor: Pericolul e real, iminent; o soluţie ar fi îngrădirea pârtiilor

Published

on



Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat marţi seara, despre situaţia urşilor prezenţi pe pârtii, în zona Predeal, că pericolul este unul real, iminent şi o soluţie locală ar fi îngrădirea pârtiilor sau relocarea animalelor.

 

 

Foto: (c)  LUCIAN TUDOSE/AGERPRES FOTO

Ministrul Mediului a comentat imaginile apărute în mediul online, în care se vede un urs pe o pârtie, la Predeal, în preajma unul grup de turişti, iar un instructor de schi încearcă să-l îndepărteze, animalul fugind după el, după care se retrage în pădure.

„Domnul acesta (instructorul de schi-nr) a făcut un gest eroic aproape, poate şi inconştient, la un moment dat, de consecinţele care pot apărea sau cu care se poate termina o asemenea situaţie. Un lucru este cert: din păcate, vedem din ce mai multe asemenea situaţii. Pericolul este unul real, iminent, pentru toţi cei care sunt pe pârtie şi toţi cei care se plimbă prin pădure. Este o situaţie extrem de periculoasă, pentru că într-adevăr, la prima vedere este haios, e frumos, e drăguţ, dar în momentul în care ori se sperie, ori se întâmplă ceva, omul cade, nu e instructor de schi, e un schior începător, se poate întâmpla o catastrofă. Din păcate, mai ales în zona de munte, în zonele unde populaţia de urs este mare, an de an ajung oameni în spital, în situaţii critice, din păcate, se întâmplă şi tragedii, pierderi de vieţi omeneşti, pericolul este din ce în ce mai mare”, a declarat Tanczos Barna, la Digi 24.

Ministrul Mediului a mai arătat că, din informaţiile furnizate de specialişti, este vorba de o familie de urşi care îşi are bârlgul în zonă şi din care s-ar putea să provină şi exemplarul văzut pe o altă pârtie din Predeal, în urmă cu o lună.

„Am vorbit cu gestionarul fondului de vânătoare de acolo, care a monitorizat situaţia, cu jandarmii, care erau gata să intervină, dacă se întoarce acest exemplar de urs. Încă o dată: trebuie să fii acolo non-stop să salvezi oamenii, pentru că nu ştii niciodată când apare şi cine o să fie pus în pericol. O soluţie locală poate fi îngrădirea acelor pârtii care vin, practic, şi intră în habitatul natural al urşilor şi familia respectivă de urs poate să apară oricând, mai nou, în timpul iernii nu mai există acea hibernare, despre care s-a tot vorbit. Ursul iese tot mai des din acel culcuş, acea vizuină, acel bârlog şi în timpul iernii. Lucrurile de genul acesta, situaţiile de genul acesta se vor înmulţi”, a spus ministrul Mediului.

Acesta a mai precizat că ursul poate fi relocat, dar este vorba de o soluţie temporară şi de mutarea pericolului în altă parte.

„Dacă creşte, creşte, creşte populaţia, pericolul apare peste tot şi o să fie iminent”, a subliniat Tanczos.

Acesta a mai spus că, în ultimii ani, Ministerul Mediului nu a făcut nimic pentru rezolvarea acestor probleme.

„Ministerul Mediului, din păcate, în ultimii şase ani, practic nu a făcut nimic. Nu a făcut nici măcar evaluarea cantitativă a populaţiei de urs, nu există în ultimii cinci ani nicio măsură implementată de protejare a habitatelor şi de a asigurare a zonelor de linişte, de înfiinţare a culturilor pentru a opri venirea urşilor dinspre pădure înspre sat şi înspre zonele agricole, nu au reuşit să scoată turismul motorizat din pădure, ATV-uri, maşini de teren, plimbări cu zeci şi sute de ATV-uri şi de maşini de teren, inclusiv în zone de strictă protecţie. Deci, nu s-a întâmplat, practic, nimic în ultimii cinci sau şase ani şi o specie aflată la vârful lanţului trofic, fără niciun duşman, pentru că singurul duşman este omul, omul s-a retras din evaluarea şi din managementul speciei, nu există nicio specie care să pună în pericol populaţia de urs, populaţia creşte, inevitabil. Şi situaţiile de genul acesta se vor repeta, se vor înmulţi. A nu face nimic nu este o soluţie”, a afirmat Tanczos.

El a explicat că oamenii din zonele unde trăiesc urşi cunosc problema şi „îşi dau seama că ceva s-a dereglat”, întrucât aceste animale îşi fac simţită tot mai mult prezenţa, în condiţiile în care, în trecut, urşii nu erau văzuţi în preajma localităţilor sau în păduri.

Ministrul Mediului a mai spus că o altă problemă o constituie pesta porcină, care afectează mistreţii, ale căror leşuri sunt tot mai întâlnite în păduri, ceea ce reprezintă „o mană cerească pentru populaţiile de carnivore mari, pentru lupi, pentru urşi” şi va duce la creşterea numărului acestora.

Tanczos consideră că situaţia trebuie prezentată în mod real şi trebuie găsite soluţii pentru păstrarea cât mai intactă a habitatului natural al animalelor sălbatice strict protejate.

„Trebuie să prezentăm situaţia reală, trebuie să avem curajul să vorbim despre problemă (…), trebuie să găsim soluţii pentru a păstra habitatul natural al animalelor sălbatice strict protejate cât mai intact. Deci, nu putem elimina omul din pădure şi nu putem interzice turismul sau culesul fructelor de pădure, dar echilibrul trebuie creat. Deci, nu merge să facem excursii cu 20 de ATV-uri exact în zonele unde sunt zonele de linişte pentru animalele sălbatice, pentru că se sperie şi dacă venim zi de zi şi săptămână de săptămână, le deranjăm. (…) Este o problemă foarte mare, sunt şi sporturile motorizate care se fac în pădure şi chiar deranjează habitatul natural al animalelor sălbatice. Deci, lucrurile trebuie spuse, trebuie să luăm măsuri şi trebuie să asigurăm zone de linişte pentru a proteja aceste animale sălbatice”, a mai spus ministrul Tanczos Barna.

Doi urşi au fost surprinşi, marţi, pe pârtiile din staţiunea Predeal, a informat IJJ Braşov.

Unul dintre urşi a fost văzut şi filmat pe pârtia Subteleferic, iar prezenţa acestuia a fost sesizată la 112 de către o persoană aflată în teleschi. Un al doilea urs ar fi fost observat şi filmat pe Pârtia Cocoşul, alergând câteva sute de metri după un schior, însă în acest caz nimeni nu a sesizat prezenţa lui la 112, imaginile ajungând, însă, în mediul online. AGERPRES / (A – autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Preda)
sursa Agerpres


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Brasov

BRAȘOV: Cupa Mondială de vară la sărituri cu schiurile – Râşnov, 20 – 22 septembrie. La competiție participă sportivi din 15 ţări

Published

on

Cei mai buni săritori cu schiurile din lume vor concura la Râşnov, în weekend, la Cupa Mondială de Vară – Grand Prix de sărituri cu schiurile.

„România devine în acest weekend capitala internaţională a săriturilor cu schiurile. Cei mai buni sportivi din 15 ţări se adună pe trambulina din Valea Cărbunării pentru a concura în cadrul Cupei Mondiale de Vară – Grand Prix de sărituri cu schiurile. Evenimentul, care va avea loc la Complexul Olimpic pentru Sporturi de Iarnă din Râşnov între 20 şi 22 septembrie, reprezintă o etapă foarte importantă pentru sportivii care îşi doresc să adune puncte pentru calificarea la Jocurile Olimpice de Iarnă”, se precizează într-un comunicat de presă.

Competiţia de la Râşnov este prima din seria de Grand Prix-uri din această toamnă, serie care va continua în Austria şi Germania.

Concursul va aduce la start 82 de sportivi de elită din 15 ţări precum China, Franţa, Italia, Japonia, Norvegia, Polonia, Slovenia, Ucraina, Statele Unite, Austria, Finlanda, Kazahstan, Elveţia, Turcia şi România.

Ţara noastră va fi reprezentată la feminin de Dana Haralambie şi Alessia Mîţu, iar la masculin de Daniel Cacina şi Mihnea Spulber.

„Suntem mândri să găzduim din nou Grand Prix-ul de Sărituri cu Schiurile la Râşnov. Această competiţie este nu doar o ocazie de a promova acest sport minunat, ci şi de a arăta lumii că România este capabilă să organizeze evenimente de talie mondială.

Efortul pe care l-am depus alături de partenerii noştri pentru a aduce laolaltă cei mai buni săritori ai momentului, într-un cadru de o frumuseţe naturală impresionantă, este o realizare de care ne putem bucura cu toţii. Mai mult decât atât, pentru sportivii noştri, acest Grand Prix este o şansă de a concura la ei acasă, în faţa unui public care îi susţine din toată inima. Dana Haralambie, Daniel Cacina, Mihnea Spulber şi Alessia Mîţu sunt tineri cu un potenţial uriaş, care s-au pregătit intens, iar participarea lor la acest Grand Prix reprezintă o oportunitate foarte bună de a-şi demonstra valoarea.

Sperăm ca prin această competiţie să inspirăm noi generaţii de sportivi şi să arătăm că România poate deveni un pol important al sporturilor de iarnă pe plan internaţional. Intrarea este liberă şi îi invităm pe toţi cei care doresc să vadă un spectacol sportiv de excepţie să vină la Râşnov şi să fie parte din această experienţă unică”, a declarat Puiu Gaspar, secretarul general al Federaţiei Române de Schi Biatlon.

Grand Prix-ul de la Râşnov cuprinde patru etape individuale, două la feminin şi două la masculin, care se vor desfăşura în 21 şi 22 septembrie.

Această etapă de Cupă Mondială este organizată de Federaţia Română de Schi Biatlon în parteneriat cu Primăria Oraşului Râşnov şi cu sprijinul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, al Agenţiei Naţionale pentru Sport şi al Consiliului Judeţean Braşov.

Intrarea este liberă, iar competiţiile sunt difuzate în direct de TVR Sport.

Sursa: Agerpres

Continue Reading

Brasov

Două județe din Ardeal, sub avertizare meteo cod galben: Ceață densă, cu vizibilitate redusă

Published

on

ceata meteo vremea

Două județe din Ardeal se află, joi dimineață, sub avertizare meteo cod galben de ceață densă, cu vizilibitate redusă.

Administrația Națională de Metrorologie a emis joi, 19 septembrie, o avertizare meteo cod galben de ceață densă pentru zone din județele Sibiu și Brașov.

Meteorologii anunță că până la ora 09.00, se va semnala ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri.

Sunt vizate localitățile Voila, Viștea, Ucea și Beclean din județul Braşov și localitățile: Avrig, Tălmaciu, Racovița, Porumbacu de Jos, Arpașu de Jos, Boița și Cârța din județul Sibiu.

 

Continue Reading

Brasov

Șoferi vitezomani prinși de radar cu viteză peste limită, pe DN1 în Brașov. Peste 50 de amenzi în mai puțin de două ore

Published

on

arhiva foto

Aparatele radar amplasate pe sectorul braşovean al DN 1 au surprins şi înregistrat, în mai puţin de două ore, peste 50 de încălcări ale limitei maxime de viteză, în cadrul unei acţiuni „fulger” desfăşurată de poliţiştii rutieri, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean.

Conform sursei citate, acţiunea a avut loc miercuri, între orele 18,00 -20,00, iar cele cinci aparate radar ale Poliţiei Rutiere din Braşov au fost dispuse în sistem „cascadă”.

În total, radarele au depistat 56 de încălcări ale limitei de viteză legală de pe sectorul de drum, în 15 din aceste cazuri, în care şoferii au depăşit această limită cu 50 km/oră, fiind reţinute permisele de conducere în vederea suspendării.

În alte două, dreptul de a conduce a fost suspendat pe loc, pentru 120 de zile, deoarece conducătorul auto a depăşit viteza legală cu 70 de km/oră.

De asemenea, au fost constatate alte 10 abateri de la legislaţia rutieră în cadrul controalelor efectuate, iar pentru toate aceste încălcări ale legii au fost aplicate sancţiuni contravenţionale cu o valoare totală de peste 61.000 de lei, a precizat sursa citată.

Acţiunea a fost realizată în colaborare cu poliţiştii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Prahova, în scopul reducerii victimizării populaţiei prin accidente rutiere, produse pe fondul încălcării regimului legal de viteză sau a neadaptării acesteia la condiţiile de drum. A

Agerpres

Continue Reading

Brasov

Avertisment RATBV: Înșelătorie online cu carduri de transport

Published

on

inselatorie ratbv

Conducerea operatorului local de transport în comun din zona metropolitană Braşov, Regia Autonomă de Transport Public Braşov- RATBV, a comunicat, miercuri, că nu derulează pe reţelele sociale niciun fel de campanie prin care să acorde carduri de transport gratuite sau la preţuri reduse.

Reprezentanții companiei îi avertizează pe braşovenii să nu transmită datele personale care li se solicită în vederea obţinerii pretinselor facilităţi.

Totodată, reprezentanţii companiei au anunţat că RATBV au sesizat organele competente cu privire la aceste demersuri făcute fără drept în numele societăţii.

inselatorie ratbv

„Îi avertizăm pe toţi utilizatorii sistemului de transport public RATBV despre faptul că anunţurile despre vânzarea unor carduri de transport la preţuri mai mici decât cele stabilite prin Planul tarifar sunt FALSE.

RATBV anunţă că nu a iniţiat nicio acţiune de tipul celor derulate în ultimele zile pe unele reţele sociale prin care sunt solicitate date cu caracter personal sub pretextul acordării unor titluri de călătorie gratuite. Îi rugăm pe clienţii noştri să nu-şi dea datele personale pe diverse pagini de socializare sau site-uri şi să nu achite sumele de bani solicitate”, se arată într-o postare pe pagina RATBV.

Link-ul de pe Facebook pe care s-ar fi anunţat falsele facilităţi nu poate fi accesat, însă, potrivit unei imagini care ar reprezenta o captură a informaţiilor de pe acesta, postată de RATBV, pretextul acordării cardurilor gratuite şi cu preţuri reduse ar fi fost aniversarea a 80 de ani a Companiei de Transport Public Braşov, entitate care are inclusiv numele diferit de cel al operatorului de transport public, RATBV.

sursa: Agerpres

Continue Reading