Connect with us

Alba

Ministrul Muncii: Ajutorul gaze și energie, în sezonul rece, va fi de 6 ori mai mare. Compensarea facturilor, între 10% și 100%

Published

on



Românii cu venituri mici ar putea primi un autor de la stat pentru plata facturlor la gaze și energie electrică pe timpul sezonului rece de 6 ori mai mare decât este în prezent, a anunțat ministrul Muncii, Raluca Turcan, în emisiunea Ora de Profit, la Prima TV. 

Potrivit ministrului, cei cu veniturile cele mai mici vor beneficia de compensarea cea mai mare. Nivelul de compensare va fi între 10% și 100%.

Raluca Turcan a dat ca exemplu cazul unui pensionar cu pensia minimă socială: dacă pe legislația în vigoare acesta primește un ajutor de 100 de lei pe întregul sezon – pe Legea consumatorului vulnerabil va primi, pe tot anul, un sprijin din partea statului de peste 600 de lei.

Suma maximă a venitului pentru a primi acest ajutor – aflată încă în discuție – este de 1.450 de lei pentru o persoană singură și de 810 lei pentru membrul de familie.

Ministrul a mai explicat că se dorește ca ajutorul să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2022, iar până atunci, Ministerul Energiei ar urma să intervină pentru compensarea creșterilor de preț în sezonul rece.

sursa: profit.ro

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Rezultate LOTO: Report de peste 8,46 milioane de euro la Joker. Fondurile de câștiguri pe categorii, 18 decembrie 2025

Published

on

Rezultate LOTO: Report de peste 8,46 milioane de euro la Joker. Fondurile de câștiguri pe categorii, 18 decembrie 2025: Joi, 18 decembrie, de la ora 18.30, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Cel mai mare report este la Joker, de peste 8,46 milioane de euro.

La Loto 6/49 se înregistrează, la categoria I, un report în valoare de peste 6,91 milioane de lei (peste 1,35 milioane de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

”Contesa din Ungaria” care a înșelat un broker imobiliar din Alba Iulia este o escroacă faimoasă cu o viață desprinsă din filme

Published

on

Un broker imobiliar din Alba Iulia a căzut în plasa unei contese din Ungaria care a spus că are o avere considerabilă, ce ar conține chiar castele. Mai exact a fost țepuit cu aproape 200.000 de euro, de femeia care a i-a spus că este descendenta unei famili de nobili din Ungaria. 

În realitate, ”contesa” este o escroacă cu peste 25 de ani experiență în țepe, pe nume M. Agneta. Agneta acum în vârstă de 52 de ani,…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Furnizarea apei potabile, întreruptă la Vințu de Jos, după o avarie la rețea

Published

on

Locuitorii din Vințu de Jos au rămas fără apă potabilă, joi dimineața, din cauza unei avarii la rețea.

Apa CTTA SA Alba Sucursala Alba Iulia a anunțat întreruperea furnizării apei potabile în localitatea Vințu de Jos, din cauza unei avarii a sistemului de distribuție a apei potabile.

”La repunerea în funcțiune a alimentării cu apă potabilă, este posibil să apară depășiri ale parametrului turbiditate, în acest…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Pedeapsa primită de un tânăr din Alba care a fost prins de polițiști cu hașis asupra sa. Ce au decis magistrații Tribunalului

Published

on

Dosarele penale în care tineri sunt judecați pentru consum sau posesie de droguri au ajuns o normalitate pe rolul Tribunalului Alba, instanța din județ care judecă astfel de cazuri.

Asta arată că nivelul consumului de droguri este unul ridicat în județ, dar se pare că autoritățile ”țin sub preș” amploarea fenomenului. 

Spre exemplu, în data de 17 decembrie 2025, procurorii DIICOT Alba Iulia au semnat un acord de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading