Connect with us

Alba

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, cere verificarea modului de acordare a ajutoarelor sociale de către primării

Published

on



Ministrul Muncii, Raluca Turcan, solicită inspectorilor să controleze anchetele sociale ale primăriilor și modul de acordare a ajutoarelor sociale.

Această verificare nu s-ar mai fi făcut în ultimii doi ani de zile, potrivit unei postări publicate sâmbătă pe pagina sa de Facebook.

„Am cerut colegilor din Agenţie, celor din Inspecţia Socială, reluarea verificărilor anchetelor sociale ale primăriilor.

Sunt doi ani de zile de când astfel de controale nu au mai avut loc. Am un deosebit respect pentru munca funcţionarilor din asistenţă socială a primăriilor, ştiu că uneori lipsa personalului le îngreunează situaţia, însă cred că Inspecţia Socială trebuie să se asigure că datele sunt cele corecte.

De altfel, la nivel de guvernare, i-am asigurat pe români că cei care pur şi simplu nu vor să muncească nu o să mai fie duşi în spate de oamenii harnici”, a spus Raluca Turcan, după întâlnirea cu şefii instituţiilor sibiene din subordinea Ministerului Muncii.

Sursă: Agerpres.

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Peste 40 de noi contracte de finanțare semnate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Ce sumă ajunge în Alba

Published

on

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat, luni semnarea a 45 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Unul dintre acestea este pentr un obiectiv din județul Alba.

Valoarea totală a finanțărilor este de 569.752.690,82 de lei.

Proiectele au în vedere modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Instituțiile de control primesc acces direct la proiectele europene aflate în derulare. Ce date pot urmări anchetatorii

Published

on

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Dragoș Pîslaru, a anunțat că procurorii și structurile de control vor putea vedea în timp real ce se întâmplă cu proiectele europene în derulare.

Au fost semnate protocoalele de colaborare cu instituțiile de integritate.

”E oficial: am semnat protocoalele de colaborare cu Parchetul European, Direcția Națională Anticorupție și Departamentul pentru Luptă…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

VIDEO: Accident rutier pe autostrada A1, lângă Sebeș, sensul de mers spre Sibiu. Autoturism grav avariat

Published

on

Un accident s-a petrecut luni seara pe autostrada A1 în zona bretelei de coborâre spre Sebeș. Evenimentul a fost semnalat pe sensul de mers Sebeș-Sibiu.

Din primele date, este implicat un singur autoturism, care a fost grav avariat în partea din față.

YouTube videoYouTube video

Potrivit unor surse de la fața locului, nu sunt persoane rănite.

Revenim cu amănunte



Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

FOTO: Accident rutier pe autostrada A1 Ilia-Deva-Sebeș. O mașină s-a răsturnat pe carosabil

Published

on

Un accident s-a petrecut luni după-amiaza pe autostrada A1 Ilia-Deva-Sebeș, în dreptul localității Ilia. O mașină s-a răsturnat pe carosabil. În evenimentul rutier a mai fost implicat un camion.

Potrivit ISU Hunedoara, în evenimentul produs pe sensul de mers Ilia – Deva au fost implicate 2 autovehicule: un autoturism și un autocamion. Ambele circulau în aceeași direcție de mers, iar în fiecare dintre acestea se afla doar…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading