Connect with us

Cluj

Ministrul Sporturilor, Eduard Novak: Vom face o strategie a sportului românesc inspirată din modelul maghiar

Published

on



Ministrul Sporturilor din România, Eduard Novak, anunță că pregătește o strategie a sportului românesc care se va inspira din modelele de succes, în special din cel al Ungariei și că în curând se va constitui o comisie interministerială care va realiza strategia.

„Vom constitui o comisie interministerială care va lucra la strategia sportului românesc, unul dintre modelele ce vor fi avute în vedere fiind cea a sportului maghiar, care se plasează, în acest moment, cu zeci de ani în avans față de noi”, a anunțat Eduard Novak.

În ultimii ani, autoritățile din Ungaria au făcut investiții importante în infrastructura sportivă și au construit numeroase baze sportive, stadioane, săli de sport și bazine de înot. De asemenea, au investit bani în infrastructura sportivă a comunităților de maghiari de peste hotare, inclusiv din Ardeal.

Practic, Ungaria este una dintre țările europene care alocă sumele cele mai mari din PIB pentru sport și activități recreative. Investițiile se realizează în baza unei strategii pe termen lung care nu se schimbă în funcție de guvernare și care pune accentul, în egală măsură, pe sportul de performanță și pe sportul de masă.

Sursa:…
Citește mai mult pe Cluj24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Răducanu, calificare în sferturile de la Transylvania Open. Victorie pe tabloul de dublu pentru Jaqueline și Ruse

Published

on






Cluj-Napoca găzduiește zile intense de tenis la Transylvania Open 2026, iar una dintre principalele favorite ale turneului WTA 250, Emma Răducanu, și-a confirmat statutul…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

CFR Cluj a câştigat la Arad, 1-0 cu UTA, în Superligă

Published

on






CFR Cluj a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 1-0 (0-0), miercuri seara, pe Arena ”Francisc Neuman”, într-un meci din etapa a 25-a a Superligii de fotbal.

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

VIDEO. Unde e stropul de omenie? O femeie cu handicap, desculță în Mărăști. 112 și Poliția Locală, indiferente

Published

on






Un caz strigător la cer s-a petrecut miercuri în Mărăști, unde o femeie cu handicap stătea desculță pe trotuar, iar serviciul 112 și Poliția Locală au fost…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

VIDEO. Blocuri fără apă în Cluj. Mai multe zone afectate

Published

on






Cel puțin două avarii la rețeaua de apă au avut loc miercuri în Cluj-Napoca.

Blocuri fără apă

Una dintre avarii a avut loc pe Splaiul Independenței, în…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading