Cluj
Minora dispărută şi căutată de poliţie era la stână. Îi ţinea de urât ciobanului (prea) major. Ce făceau cei doi
O fată de 15 ani care a fost dată dispărută şi care a fost căutată de poliţie, cu urmăriri şi filmări, era la o stână de oi… Cu ciobanul.
„Minora plecată voluntar, CHIȘ NATALIA – MARIA a fost depistată ieri, 29 aprilie a.c., în jurul orei 18.30, pe raza comunei Mihai Viteazu, județul Cluj, în urma activități lor derulate de polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin, Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj, Serviciului de Investigații Criminale și Secției 9 Poliție Rurală Turda, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin.
La momentul depistării, minora se afla la o stână de oi din extravilanul comunei, în acel loc fiind identificat și un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din județul Alba.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu minor, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal”, informează IPJ Cluj.
AMĂNUNTE despre căutările POLIŢIEI, aici:
VIDEO. Fata DISPĂRUTĂ din Aghireș a luat trenul spre Cluj-Napoca. Poliția o caută
Şi aici:
Copilă de 15 ani din Aghireșu, căutată de familie. A plecat de acasă și nu s-a mai întors. Sunați la 112 dacă o vedeți
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
Creșterea încasărilor ANAF Cluj: Digitalizare, TVA și presiune fiscală. Explicațiile economistului UBB Flavius Rovinaru
Cluj
FOTO. Armă de vânătoare transportată ilegal, descoperită de polițiștii din Huedin. Un bărbat s-a ales cu amendă
În seara zilei de 13 decembrie, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au descoperit o armă de vânătoare transportată ilegal într-un autoturism, în urma unui…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
VIDEO FOTO. A cincea seară de proteste la Cluj: Lia, Lia, Lia, te sună pușcăria. 1.000 de manifestanți au pornit în marș
Cluj
„U” Cluj câștigă la limită pe stadionul „Ilie Oană”. Gol superb marcat de „șepcile roșii”, iar Petrolul rămâne fără punct
Universitatea Cluj a încheiat cu o victorie confruntarea de duminică cu Petrolul, disputată pe stadionul „Ilie Oană”, în cadrul etapei a 20-a din Superliga.
…
Citește mai mult pe Cluj24



