Pentru că tot suntem aproape de 1 Mai, având bănuiala că suntem tot mai puțini cei cu imaginea trecutului, nu mizez pe poze cu amintiri de la serbări câmpenești. E fără asemănare munca de acum, pornind de la pontaj la punți între zile de sărbătoare, până la câți dintre noi eram cuprinși în scenariul „servirii patriei” prin muncă. Fără să pun în lucru mașina timpului, mi-e clar, ca și ieri, că, și la noi, și în restul Europei, 1 Mai merita sărbătorit. Fanteziste erau doar raportările cincinale și, parcă, fără nicio diferență față de azi, statul aplauda realizări, dar omul simțea că nimic nu e bine.

Fără pretenția unui analist, deși nu sunt un veritabil prelucrător de statistici, haideți să privim împreună la cum arată, azi, Europa angajată și șomeră. După ani de pandemie cu uși ferecate și oameni țintuiți în case, apare, brusc, „nepotriveala” dintre piața munci care ar recupera angajații și greutatea cu care acest lucru se întâmplă, mai în toate țările. După primul sfert de an din 2022, locurile de muncă vacante, în toată Europa, au ajuns la un nivel mai mare decât cel de dinaintea pandemiei, cu precădere în industrie. Așa numitul „lockdown” a pus realmente în dificultate acest sector.

Nici în ce privește tema de mare succes a Uniunii Europene, repoziționarea în zona de energii alternative, lucrurile nu stau mai bine. Lipsesc angajații calificați și specializați, iar criza a adâncit acest deficit prin perioade de inactivitate chiar și în zonele de pregătire și învățământ. Însă, în ciuda acestor declinuri la care marile economii tind să se raporteze și să-și dorească o echilibrare rapidă, dar și a războiului din Ucraina, situația generală poate fi văzută ca optimistă: raportările din toamna lui 2022 au arătat cel mai scăzut nivel de șomaj din Europa ultimilor ani, 6,7%, în timp ce numărul celor activi în piața muncii a ajuns la 79,5% în trimestrul trei, din 2022. Un moment de cotitură paradoxal dar, care, se pare, va fi urmat de o creștere a șomajului european, în 2023, de peste 7,22%.

În mod clar, se pare că vor exista sectoare economice care vor deconta, prin reduceri de personal, criza energetică și urmările invaziei din Ucraina. În special în zona producției de energie. Dinamica salariilor la nivelul Europei scoate în evidență creșteri salariale minimale sau insuficiente în raport cu șocul inflației. Traseul inflaționist a cuprins mai toate țările, iar soluțiile par a fi departe de mulțumi oamenii: creșterile salariale previzionate de Comisia Europeană indică un procent mediu de 4,6% pentru 2023 și o scădere de până la 3,6% în 2024. Cu alte cuvinte, dacă e să ne raportăm la capra vecinului, nu există țară în care puterea reală de cumpărare să nu fi scăzut dramatic.

Aproape că am putea spune că, în pandemie, cu trei lacăte pe ușă, ca angajat făceai mai multe decât cu forfota economică de azi. Scepticismul și realitatea sunt gata să anuleze optimismul cifrelor oficiale, care, nominal, au anunțat în ultimul an o creștere medie a salariului minim de 6,6%, pe bătrânul continent. Dacă e, totuși, să ne luăm după specialiștii, tocmai această spirală salarii-prețuri, care nu ține pasul cu așteptările populației, ar fi luminița dătătoare de speranță ce arată că situația e doar una temporară. Până să ne convingă că e așa, sunt destui care-și taie concediile.

Soluțiile momentului ar trebui să depășească limitele suficienței și ale îngâmfării economice dintre granițele statelor membre. Adică, povestea cu „la noi nu se va întâmpla” a căzut, pentru că se întâmplă peste tot. Împreună cu politici europene care să urmărească rezultate reale . În plus, mecanismul prin care statul reglează piața muncii prin propriul atribut de angajator ar merita să devină realist, în oglindă cu privatul și nu lăsându-l, mereu, cu frustrări și în urmă.

De asemenea, ar trebui scurtate procedurile prin care forța de munca poate fi livrată peste granițe, acolo unde e nevoie, dar mai ales calificată și recalificată. Iar jocul ăsta al diplomelor ce fac din oameni atotștiutori, cu zeci de calificări luate într-o singură cameră, ar trebui să înceteze. Musicalul „Marea Calificare” e un fenomen dezastruos pentru orice economie, ce pleacă de la bornele și interesele personale ale unora care au acaparat această piață a formării profesionale, în dauna, pe termen lung, a celor calificați care, practic, nu-și pot urma diploma cu folos. Nicăieri.

Mircea Hava – europarlamentar EPP