Connect with us

Eveniment

Mischie (HORA): Am demarat procesul de a da în judecată anumite entităţi ale statului pentru restricţionarea activităţii şi lipsa despăgubirilor

Published

on



Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA) a iniţiat procedura legală pentru a da în judecată autorităţile pentru restricţionarea activităţii şi lipsa despăgubirilor, a declarat, miercuri, Daniel Mischie, preşedintele organizaţiei, într-o conferinţă de presă.

„HORA a iniţiat procedura legală prin care vrem să dăm în judecată autorităţile şi urmăm procedura cu o casă de avocatură, în special pentru restricţionarea activităţii. Analizăm ce înseamnă acei 20% (ajutorul care urmează să se acorde beneficiarilor din domeniul turismului sub forma unor granturi în vederea acoperirii parţiale a pierderii din cifra de afaceri sau din rulaj – n. r.) comparativ cu faptul că noi dorim să dăm în judecată autorităţile, şi mă refer la autorităţile centrale. Şi am început cu Prefectura şi continuăm cu Guvernul. Este un parcurs anevoios, după cum ştiţi, din punct de vedere juridic, dar noi am demarat procesul de a da în judecată anumite entităţi pentru restricţionarea activităţii şi lipsa despăgubirilor în acest sens”, a spus Mischie.

El a subliniat că, în principal, HORA va acţiona în judecată Prefectura, care a pus în practică ceea ce a hotărât Guvernul, după care se va îndrepta împotriva Guvernului.

„Ne îndreptăm împotriva legii date de Guvern, după care despăgubirile le vom cere de la Ministerul Finanţelor. Noi facem o acţiune în toată ţara (…) Noi de ce suferim azi? În momentul în care m-ai închis, deşi respect toate regulile pe care tu le-ai pus, eu cred că tu trebuie să mă despăgubeşti. Noi nu avem nevoie azi de implicarea statului dacă statul ne lasă să funcţionăm, dar dacă statul vrea să rezolve criza sanitară prin închiderea industriei, atunci trebuie să despăgubească o anumită industrie. Nu este nicio problemă. Înţelegem că este o problemă sanitară, înţelegem să închidem sau să funcţionăm restricţionat, dar nu putem să plătim tot noi pentru asta. Statul trebuie să plătească pentru asta”, a afirmat preşedintele HORA.

Acesta a adăugat că statul are posibilitatea să se împrumute şi să recupereze bani din bugetul Uniunii Europene, deci trebuie doar să vrea.

„Şi aş vrea să vă spun asta: cred că statul, mai ales român, are posibilitatea să se împrumute azi şi statul, mai ales român, are posibilitatea să recupereze din bugetul UE, din exerciţiul 2021-2027 toţi banii, având în vedere că s-a extins până la sfârşitul anului cadrul temporar, s-a majorat suma cu care poate fi despăgubită o companie, de la 800.000 la 1,8 milioane euro. Deci, statul doar trebuie să vrea. Cine reprezintă statul, Guvernul, trebuie să-şi facă treaba. Azi nu prea se întâmplă acest lucru. Sau nu în timpul în care noi avem nevoie”, a punctat Daniel Mischie. AGERPRES/(A – autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)

Agerpres


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Festivalul PRAETORIAN GATES de la Alba Iulia va colabora cu cei de la DIRTY SHIRT, în calitate de ambasadori ai proiectului

Published

on

Festivalul PRAETORIAN GATES de la Alba Iulia anunță colaborarea cu DIRTY SHIRT în calitate de ambasadori oficiali ai proiectului, într-un comunicat transmis Alba24.

Organizatorii festivalului Praetorian Gates, care revine cu o a doua ediție în 3-4 iulie 2026, în Cetatea Alba Carolina, au plăcerea de a anunța o colaborare semnificativă cu trupa Dirty Shirt, care se întoarce la Alba Iulia și devine ambasador oficial al…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

VIDEO. Sorana Cîrstea câștigă finala turneului Transylvania Open contra Emmei Răducanu. A obținut titlul la simplu

Published

on






Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a reușit să o învingă, sâmbătă, pe Emma Răducanu, principala favorită de la Transylvania Open Cluj-Napoca, într-o finală la…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

FOTO. Alcoolemie uriașă la volan. A zburat cu mașina într-un semn publicitar din Florești

Published

on






Un bărbat de 34 de ani a fost reținut de polițiști după ce a provocat un accident rutier pe DN1E60, în localitatea Florești, în noaptea de 7 februarie, în jurul orei…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Audi A6 impecabil, scos la licitație la prețul de 1.000 de euro, de Primăria Sibiu. A fost mașina de protocol a lui Iohannis

Published

on

Audi A6 impecabil, scos la licitație la prețul de 1.000 de euro, de Primăria Sibiu: Este vorba despre o mașină de protocol a fostului președintelui Klaus Iohannis. Prețul de pornire stabilit de organizatori este 1.000 de euro. În cadrul licitației, care este organizată de o casă mare de profil, vor mai fi vândute ceasuri de lux din aur.

Mașina de protocol condusă în trecut de Klaus Iohannis este un Audi A6 3.2 FSI. Aceasta…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading