Alba
Modificări în PNRR: pensiile speciale vor fi raționalizate. O nouă formulă de calcul pentru pensiile noi și pentru cele în plată
România și-a asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) că nu va introduce categorii noi și pe cele actuale le va raționaliza, iar doar pensiile speciale ale magistraților vor fi protejate de Curtea Constituțională.
Parlament trebuie să adopte această lege până în trimestrul 4 din 2022, potrivit graficului asumat. Astfel, în ultimul trimestru din 2022 va intra în vigoare cadrul legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale.
Noul cadru legislativ va revizui pensiile speciale și le va alinia la principiul contributivității.
Prevederi legate de pensiile speciale, potrivit PNRR:
- Nu se vor crea categorii noi de pensii speciale.
- Perioada minimă de cotizare este similară cu cea aplicată în fondul public de pensii.
- Actualele pensii speciale vor fi raționalizate.
- Protecția deciziilor CCR se va referi numai la pensiile magistraților.
- Nici o pensie specială nu va depăși venitul obținut în cursul perioadei de activitate, respectiv de cotizare.
PNRR 2022: O formulă nouă de calcul a pensiilor și modificarea vârstei de pensionare
Reforma pensiilor nu vizează doar pensiile speciale ci tot sistemul de pensii: va fi o formulă nouă de calcul, va fi modificată vârsta de pensionare și…
Citește mai mult pe Alba24.ro
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Drumeție în Apuseni: 7 trasee care promit peisaje spectaculoase, de dificultăți și durate diferite
Drumeție în Apuseni: 7 trasee care promit peisaje spectaculoase. Dacă sunteți în căutarea unor trasee de drumeție în zona Apuseni, acest articol vă prezintă 7 opțiuni interesante, care variază ca dificultate și durată.
Fie că preferați trasee scurte și accesibile sau drumeții mai lungi și intense, zona oferă atât trasee ușoare, cât și provocări pentru cei mai experimentați.
Indiferent de alegerea…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Nume de copii în Alba: Care sunt cele mai populare nume de fete și băieți, preferate de părinții din județ. Studiu pe 20 de ani
Nume de copii în Alba: Care sunt cele mai populare nume de fete și băieți, preferate de părinții din județ? Este întrebarea la care răspunde un studiu realizat la nivel național, care arată tendințele ultimilor 20 de ani.
În ultimii 20 de ani, România a trecut printr-o adevărată revoluție a prenumelor. Nume care păreau de neclintit au fost înlocuite de influențe internaționale, iar nume rare din trecut au…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
AȚI VĂZUT-O? O minoră din Alba a plecat de acasă și nu s-a mai întors. Poliția și familia o caută
Polițiștii din Alba caută o minoră care a dispărut din localitatea Noșlac, satul Găbud, județul Alba. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
În noapte de 31 ianuarie/1 februarie 2025, Secția 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș a fost sesizată de către o femeie, din localitatea Noșlac, satul Găbud, cu privire la faptul că, în aceeași…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
De ce apa îmbuteliată are termen de valabilitate. Teorii conspiraționiste legate de calitatea apei
În multe țări, inclusiv în Uniunea Europeană și Statele Unite, legile privind siguranța alimentară impun ca toate produsele destinate consumului uman să fie etichetate cu o dată de expirare sau de valabilitate. Aceste reguli se aplică și apei îmbuteliate, chiar dacă aceasta nu se alterează ca alte alimente sau băuturi.
Astfel, deși apa nu are o durată de valabilitate propriu-zisă, ambalajul în care este…
Citește mai mult pe Alba24.ro