Alba
Municipiul Blaj se pregătește pentru investiții în domeniul eficienței energetice, cu ajutorul fondurilor europene
Municipiul Blaj se pregătește pentru investiții în domeniul eficienței energetice. În acest sens, administrația locală a lansat o licitație pentru elaborarea Programului de Îmbunătățire a Eficienței Energetice (PIEE), document ale cărui rezultate vor sta la baza priorităților de dezvoltare pentru perioada următoare.
Primăria Blaj a lansat luni, 31 ianuarie, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) o licitație pentru servicii de elaborare a Programului de Îmbunătățire a Eficienței Energetice a municipiului.
Valoarea totală estimată a contractului este de 50.000 de lei, fără TVA.
Potrivit caietului de sarcini, administrația locală intenționează să obțină în urma încheierii contractului, cu obiectul sus menționat, un Program de Îmbunătățire a Eficienței Energetice (PIEE) a municipiului Blaj.
Rezultatele acestui document vor sta la baza planificării priorităților de dezvoltare pentru perioada următoare. De asemenea, documentul este util în perioada de programare a fondurilor europene pentru perioada 2021 – 2027.
„În perioada următoare UAT Municipiul Blaj dorește să elaboreze proiecte în domeniul eficienței energetice respectiv anvelopare clădiri publice și/sau…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Program de vizită redus la spitalul din Alba Iulia. Măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu viroze respiratorii
Program de vizită redus la Spitalul din Alba Iulia. Măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu viroze respiratorii.
De luni, 20 ianuarie, la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia a fost redus programul de vizită al aparținătorilor. Au fost adoptate o serie de măsuri pentru prevenirea răspândirii îmbolnăvirilor prin gripă și alte viroze respiratorii, transmit reprezentanții unității medicale.
Noul program de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Primăria Teiuș a făcut precizări în legătură cu lucrări de modernizare desfășurate pe o stradă din oraș.
”După câteva zile de temperaturi mai scăzute, constructorul a reluat lucrările de reabilitare a străzilor rămase nemodernizate (puține la număr) din orașul nostru.
Astfel, pe strada Roșiori se montează scurgerea pluvială pe conducte PVC și guri de scurgere de tip Geiger.
În ciuda multor…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Poți sau nu merge cu copiii mici la proteste? Ce spune legea și în ce condiții te poți alege cu o amendă uriașă
Poți sau nu merge cu copiii mici la proteste? Legea spune că în condiții te poți alege cu o amendă uriașă.
Părinții pot aduce copiii la proteste atât timp cât acestea sunt pașnice și respectă legea, deoarece legislația nu interzice explicit prezența copiilor la astfel de evenimente publice.
Conform Legii adunărilor publice (Legea nr. 60/1991), nu există restricții de vârstă pentru participarea la…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Comunicat: Prim-vicepreședintele IMM ROMÂNIA, Sterică Fudulea, a fost ales președinte al Consiliului Economic și Social
Prim-vicepreședintele IMM ROMÂNIA, Sterică Fudulea, a fost ales președinte al Consiliului Economic și Social.
Astăzi, 20 ianuarie 2025, a avut loc plenul privind alegerea structurii de conducere a Consiliului Economic și Social.
Prim-vicepreședintele organizației IMM ROMÂNIA, Sterică Fudulea, a fost ales cu unanimitatea voturilor exprimate noul Președinte al Consiliului Economic și Social pe un mandat de 4 ani, în…
Citește mai mult pe Alba24.ro