Alba
Municipiul Sebeș: PROGRAMUL manifestărilor culturale dedicate Zilei Naționale a României
Lucian Blaga, marele filosof şi poet naţional, aşterne în rândurile volumului autobiografic „HRONICUL ȘI CÂNTECUL VÂRSTELOR”, gândurile şi speranţele sale şi ale întregului popor român, cu mult înainte de înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, astfel:
„Întregirea națiunii în hotarele sale politice firești era o promisiune ce încă din copilărie mi-o făceau frunza arinilor, murmurul apelor și bătaia profetică a aripilor din văzduh. În aerul acestei promisiuni am crescut. Iar când s-a încins de-a binelea războiul, pe care, pe de o parte, îl cântăream cu atâta oroare, găseam din alt punct de vedere că istoria ne ieșea prielnică în întâmpinare. Căutam, cu alte cuvinte, unui cataclism declanșat din cauze neghioabe o semnificație coborâtă din tării și o legitimare ca preludiu al unei supreme împliniri. Dar de la izbucnirea epicului foc au trecut doi ani! De câte ori n-am disperat că micul stat român, spre care inimile noastre se întorceau ca un imens lan de floarea-soarelui, a pierdut ocazia, ce nu se va mai repeta. Câteodată mi se părea chiar că „Țara” s-a împotmolit în pragul destinului ei. Doi ani și-au picurat clipele în cupa nerăbdării, și hotarul din vârful munților…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Programul Loteriei Vizelor din SUA, suspendat la ordinul Departamentului pentru Securitate Internă
Secretarul Departamentului pentru Securitate Internă al SUA, Kristi Noem, a declarat că a dat instrucțiuni Serviciului de Cetățenie și Imigrare al SUA (USCIS) să suspende programul DV1, cunoscut și sub numele de Loteria Vizelor, transmite Reuters.
Acesta a declarat că programul a fost utilizat acum opt ani de bărbatul decedat acuzat de uciderea a doi studenți de la Universitatea Brown și a unui profesor de la MIT. „Acest…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Proiect privind digitalizarea serviciilor ANSVSA către cetățeni, medici veterinari sau societăți comerciale, aprobat de Guvern
Guvernul a aprobat, joi, realizarea proiectului de dezvoltare a sistemului informatic digitalizat în domeniul sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor (SIDISVA).
Potrivit unui comunicat al Guvernului, prin hotărârea adoptată în acest sens se aprobă Nota de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor pentru proiectul de investiții „Dezvoltarea unui sistem informatic digitalizat în…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Creștere cu 10% înregistrată în domeniul construcțiilor, în primele 10 luni ale anului. Majoritatea au fost lucrări de reparații
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 10% în primele 10 luni ale anului 2025, comparativ cu perioada similară de anul trecut. Cea mai mare creștere a fost la lucrări de reparații capitale. Datele au fost prezentate joi de Institutul Național de Statistică (INS).
Potrivit INS, volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut, pe total, cu 10,0% Creşterea a fost înregistrată la lucrările de reparaţii…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Locuitorii unui cartier din Sebeș au rămas temporar fără apă potabilă, după o avarie la rețea. Precizările Apa CTTA
Apa CTTA SA – Sucursala Sebeș anunță întreruperea furnizării apei potabile într-un cartier din Sebeș, joi, 18 decembrie, din cauza unei avarii produse la rețeaua de distribuție.
Echipa de intervenție este pe teren și încearcă să remedieze în cel mai scurt timp această avarie.
Astfel, locuitorii din cartierul Aleea Parc au rămas fără apă potabilă, iar reluarea alimentării este estimată în jurul orei 18:15.
La…
Citește mai mult pe Alba24.ro

