Eveniment
Mureş: Gabriel Toncean, reales pentru a treia oară în fruntea Federaţiei Române de Culturism şi Fitness
Adunarea Generală de Alegeri a Federaţiei Române de Culturism şi Fitness, convocată sâmbătă, în municipiul Reghin, l-a reales pe Gabriel Toncean, pentru a treia oară, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Culturism şi Fitness, cu unanimitate de voturi.
Alături de Gabriel Toncean, care a fost singurul candidat la preşedinţia Federaţiei Române de Culturism şi Fitness, a fost reales şi vicepreşedintele FRCF, în persoana Monicăi Mureşan, în acelaşi cadru fiind desemnaţi şi membrii Biroului Federal al FRCF.
„Le mulţumesc colegilor pentru încrederea pe care mi-au acordat-o din nou! Încep astfel un nou mandat ca preşedinte al Federaţiei Române de Culturism şi Fitness, un mandat pentru care avem obiective măreţe. Ne pregătim ca în 2022 să organizăm, în România, Campionatul Mondial de Seniori, iar în 2021 să consolidăm locul sportivilor noştri în vârful clasamentului balcanic, european şi mondial al culturismului şi fitnessului. Ne propune astfel ca ediţia din 2022 a Campionatului Mondial de Seniori să aibă loc la Cluj-Napoca, unde există infrastructura necesară unei astfel de competiţii de amploare, la care participă între 1.200 şi 1.400 de sportivi”, a declarat, pentru AGERPRES, Gabriel Toncean.
FRCF a organizat în România mai multe evenimente internaţionale majore, precum CM Juniori în 2017, la Bistriţa, Cupa Mondială în 2018, la Cluj-Napoca, Campionatul Balcanic în 2018, la Drobeta-Turnu Severin, iar în urma performanţelor sportivilor români şi a reuşitelor organizatorice ale federaţiei, preşedintele FRCF, Gabriel Toncean, a fost ales, în prezidiul de conducere al Federaţiei Europene de Culturism şi Fitness (EBFF), cât şi în cel al Federaţiei Internaţionale de Culturism şi Fitness (IFBB).
Gabriel Toncean este şi preşedintele Federaţiei Balcanice de Culturism şi Fitness. AGERPRES/(A – autor: Dorina Matiş, editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
sursa Agerpres
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Drama din spatele unei crime, detaliată la Curtea de Apel Alba Iulia: O femeie care practica prostituția și-a ucis iubitul abuziv
Tragedia din spatele unei crime este descrisă de magistrații instanței superioare Curtea de Apel Alba Iulia. La prima vedere o femeie și-a ucis concubinul cu un cuțit. Fapta pentru care a fost condamnată la zece ani de închisoare, la instanța de fond, la Tribunalul Hunedoara.
La o analiză mai atentă se poate observa o serie de elemente care au dus, în timp, la o tragedie. În data de 29 ianuarie 2026, magistrații instanței…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Cluj
FOTO. Prima zi la Transylvania Open WTA250. Favoritele își confirmă statutul, iar româncele se opresc în calificări la simplu
Turneul WTA 250 Transylvania Open a debutat sâmbătă la Cluj-Napoca, în BT Arena, cu primele meciuri din tabloul calificărilor.
România a avut două…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Veste bună pentru Jaqueline Cristian. Prima adversară la Transylvania Open nu ajunge la Cluj. A câștigat un turneu în Filipine
Jucătoarea de tenis Jaqueline Cristian va juca duminică, la Cluj-Napoca, în primul său meci de simplu de la Transylvania Open 2026 cu o adversară venită din…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
Închisoare cu executare pentru un bărbat care a avut parte de o ”aventură cu iz penal” pe o stradă din Alba Iulia. Ce a făcut
Un bărbat care a furat un autoturism parcat pe o stradă din Alba Iulia, iar apoi l-a condus fără a avea carnet de șofer, a fost condamnat de magistrații din oraș.
Ba mai mult, acesta a și provocat un accident rutier în timp ce conducea autoturismul. În data de 29 ianuarie 2026 magistrații Judecătoriei Alba Iulia au dat o decizie în acest caz.
Este vorba despre o serie de fapte penale comise de inculpat în noaptea de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
