Eveniment
Mureș: Peste 400 de foşti angajaţi ai unei fabrici de încălţăminte din Reghin au obținut în instanță recunoaşterea că au lucrat în mediu toxic
Peste 400 de foşti angajaţi ai unei fabrici de încălţăminte din municipiul Reghin au reuşit să obţină în instanţă recunoaşterea faptului că au lucrat într-un mediu toxic, iar alţi circa 600 de foşti angajaţi au încă procese pe rol.
Unul dintre foştii angajaţi este Viorica Grama, care a fondat o asociaţie şi a început demersurile în instanţă în anul 2016, după precedentul creat în cazul fabricii “Clujana” din Cluj-Napoca.
“Fabrica nu a lăsat comisia de expertiză să intre în fabrică. Au fost cinci ani de procese, dar am câştigat în cele din urmă. Am obţinut în instanţă recunoaşterea faptului că am lucrat în mediu toxic, deşi era industrie uşoară.
Prin sentinţa judecătorească beneficiem de o creştere e pensiei cu 50 până la 380 de lei. Am obţinut ca anii de muncă să fie recalculaţi în grupa de II-a de muncă şi se adaugă la vechimea iniţială.
Contează pentru noi acest succes datorită faptului că pensiile sunt de mizerie, întrucât industria încălţămintei era încadrată în industria uşoară. În prima fază am câştigat peste 400 de foşti muncitori, mai sunt peste 200 în stadiu avansat şi alţi peste 400 au anunţat că pornesc demersuri în instanţă”, a declarat Viorica Grama.
Oamenii spun că, deşi nu au fost fumători, mulţi au ieşit la pensie având astm bronşic, fiindcă au lucrat zi de zi într-un mediu toxic.
“Nu a fost uşor, dar oamenii se bucură de aceste sporuri, până acum până la 900 de persoane au cerut să…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Luna februarie 2026: Luna capriciilor, a îndrăgostiților și a pregătirii primăverii. De ce i se spune Făurar
Februarie este, fără îndoială, cea mai atipică lună a anului. Are doar 28 de zile în anii obișnuiți – așa cum este și februarie 2026 – și 29 doar o dată la patru ani, în anii bisecți. Ziua adăugată „în plus” nu este întâmplătoare, ci este o corecție necesară pentru a menține echilibrul dintre anul calendaristic și cel astronomic.
Dincolo de această particularitate, februarie este o lună încărcată de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Cluj
Ziua a doua la Transylvania Open WTA250. Încep primele partide din tabloul principal și acces gratuit pentru spectatori
Transylvania Open WTA250 continuă duminică cu o zi plină de tenis de calitate la BT Arena.
Ziua a doua a turneului aduce pe cele două terenuri meciuri decisive…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
Avertizare pentru dispozitivele Android, de la Bitdefender: Pericol, din cauza unui nou virus care fură date bancare
Alertă pe Android: Dispozitivele sunt în pericol din cauza unui nou virus care fură date bancare. Cercetătorii au avertizat asupra unor noi atacuri cibernetice care utilizează platforma Hugging Face ca depozit pentru a distribui mii de variații de încărcături malițioase cu troieni de acces la distanță (RAT) pentru Android, prin care se fură datele de autentificare pentru servicii financiare.
Hugging Face este o platformă de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Cluj
VIDEO. Revoltă pe str. Lotrului. Mașinile parcate aiurea blochează traficul. Locuitorii cer intervenția Poliției Locale Cluj
Tot mai mulți locuitori de pe strada Lotrului din Cluj-Napoca, riverani din zonă, sunt nemulțumiți de faptul că se parchează ilegal mașini care blochează traficul și…
Citește mai mult pe Cluj24
