Nagorno-Karabah: Rusia asigură că încălcările încetării focului sunt sub control; 3 zile de doliu naţional în Armenia
Rusia a susţinut luni că încălcările încetării focului în Nagorno-Karabah înregistrate vineri, pentru care azerii şi armenii s-au acuzat reciproc, au fost aduse rapid sub control, în timp ce Armenia a anunţat trei zile de doliu naţional în memoria celor căzuţi în luptă în conflictul armat încheiat recent, relatează agenţia EFE.
”Într-adevăr, s-a produs o situaţie alarmantă, dar a fost adusă sub control într-o manieră foarte operativă”, a declarat la conferinţa de presă zilnică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Acesta a adăugat că există puţine informaţii despre cele întâmplate, însă situaţia creată a presupus o dificultate suplimentară pentru trupele ruse desfăşurate în Nagorno-Karabah. Dar ”s-au stabilit cu mare celeritate contactele” cu părţile implicate şi situaţia a fost rezolvată, a menţionat Peskov.
Potrivit comandantului contingentului rus al trupelor de menţinere a păcii desfăşurate în Nagorno-Karabah, generalul Rustam Muradov, situaţia s-a normalizat duminică în urma intervenţiei militarilor aflaţi în subordinea sa. El a precizat că regimul încetării focului a fost încălcat în împrejurimile a două localităţi din regiunea Hadrud, în sudul provinciei azere cu populaţie majoritar armeană.
Contingentul rus de menţinere a păcii, alcătuit din circa 2.000 de soldaţi, a fost desfăşurat în Nagorno-Karabah în virtutea acordului azero-armean mediat de Rusia, care a pus capăt pe 10 noiembrie unui nou război desfăşurat între armata azeră şi forţele armene din Nagorno-Karabah.
În urma conflictului, în care au murit peste 5.500 de militari şi aproximativ 150 de civili, Azerbaidjanul a recuperat cele şapte districte pe care le pierduse în urma războiului încheiat în 1994 şi a preluat controlul asupra unei părţi a provinciei Nagorno-Karabah.
Premierul armean, Nikol Paşinian, a anunţat luni trei zile de doliu naţional, de pe 19 până pe 21 decembrie, în memoria acelor căzuţi în luptă. Pe 19 decembrie se va desfăşura la Ereven un ”marş al amintirii”, din Piaţa Republicii şi până la cimitirul militar Yerablur, situat în afara capitalei.
Şeful guvernului armean a mai spus că va începe curând schimbul de prizonieri cu Azerbaidjanul. Dar premierul Paşinian a respins din nou cererile de a-şi da demisia venite din partea opoziţiei, care-l acuză că este principalul responsabil pentru această înfrângere militară. AGERPRES/(AS – autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Gabriela Badea)
Agerpres
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
Ultimele zile de soldări: brandurile tale favorite afișează promoții de neratat în Iulius Mall Cluj-Napoca
Ultima săptămână din ianuarie aduce cele mai mari reduceri din an, la Iulius Mall Cluj, iar brandurile tale favorite afișează soldări la o varietate de produse. Pentru…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
Clădirea fostului Cinema Columa din Alba Iulia va rămâne, momentan, o ruină. Contractul de reabilitare, suspendat de CNI
Clădirea fostului cinematograf Columna din Alba Iulia va rămâne în continuare o ruină. Asta în condițiile în care în 2024 reprezentanții Primăriei anunțau că imobilul va fi transformat într-un centru multifuncțional, printr-o investiție de peste 14,5 milioane de lei.
Suma de bani urma să fie asigurată de Compania Națională de Investiții (CNI). Ba mai mult, în 2024 chiar era lansată o licitație pentru lucrări de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un accident rutier a avut loc marți pe strada Jupiter din localitatea clujueană Baciu.
Două autoturisme au fost implicate într-o coliziune.
Din imaginile…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
Bani mai puțini pentru transportul public din Alba Iulia, bugetați în 2026. Ce suma va primi STP din partea Consiliului Local
STP (Societatea de Transport Public) din Alba Iulia, firma care manageriază transportul public local din oraș va primi și în 2026 buget din partea Consiliului Local.
Într-o viitoare ședință de Consiliu Local un proiect de hotărâre va fi acordarea compensației pentru anul 2026 din bugetul local al municipiului Alba Iulia pentru STP.
Momentan proiectul de hotărâre înregistrat pe platforma emol în 22 ianuarie 2026…
Citește mai mult pe Alba24.ro
