Connect with us

Eveniment

Năsui: Vom face triplu deductibile cheltuielile eligibile din programul de promovare a exporturilor

Published

on



Ministerul Economiei intenţionează să considere cheltuielile eligibile din programul de promovare a exporturilor ca fiind deductibile în valoare triplă, a declarat, marţi, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui, într-o conferinţă pe tema capitalului autohton.

„Ce vom face este că vom considera aceleaşi cheltuieli care sunt acum eligibile în program, în schemele actuale, adică cazare, transport şi chirie, să fie triplu deductibile. Adică dacă dumneavoastră aveţi o firmă şi cheltuiţi 100 de lei pentru internaţionalizare, să vă deduceţi 300 de lei din profit, şi în felul acesta dumneavoastră alegeţi unde mergeţi şi la ce târguri alegeţi să participaţi, suportaţi evident dumneavoastră cheltuielile, dar le puteţi deduce într-un mod extins. Şi în felul acesta deschidem tot acest sistem pentru toţi antreprenorii din România, nu doar pentru câţiva, făcând şi un sistem mult mai transparent şi care chiar să fie dedicat pentru toţi. (…) Intenţionăm să implementăm această soluţie după ce operaţionalizăm toate schemele de ajutor de stat pe care statul român le-a promis anul trecut”, a afirmat Claudiu Năsui.

Ministrul Economiei a apreciat că în prezent programul de promovare a exporturilor funcţionează ca un cartel.

„În prezent, sistemul (de promovare a exporturilor, n.r.) funcţionează destul de cartelizat, centralizat. E o mână de oameni care decid la ce târg pot să meargă firmele din România pe banii statului şi apoi tot un grup restrâns de oameni face selecţia firmelor care se duc şi care nu se duc la acele târguri. Noi vrem să deschidem acest proces şi să-l facem într-un mod în care toate firmele din România au şansa să se internaţionalizeze, să îşi găsească pieţe de export, fără să mai treacă prin pixul unui ministru sau al unui organ al statului sau prin vreo centralizare sau vreo pâlnie oarecare”, a subliniat Claudiu Năsui.

Pe subiectul întreruperii în acest an a programului de promovare a exporturilor, ministrul Economiei a indicat că majorarea deficitului bugetar este mai importantă decât majorarea deficitului balanţei comerciale.

„Cred că nu există doar balanţa comercială, există şi deficitul bugetar. Avem un deficit bugetar enorm şi trebuie să ne întrebăm despre utilitatea banilor cheltuiţi (prin programul de promovare a exporturilor, n.r.), până la urmă sunt banii contribuabililor pe care îi cheltuim şi de aceea trebuie să fim foarte atenţi la ei. Deocamdată programul acesta există, e doar o chestiune bugetară, doar o alegere bugetară de cât de multe resurse alocăm pentru un program sau pentru altul”, a precizat Claudiu Năsui. AGERPRES/(AS – autor: George Coman; editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Agerpres


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Guvern: Facilitățile de transport pentru veterani de război, văduve de război și pensionari, prelungite până la finalul lui 2026

Published

on

Guvernul a prelungit, joi, prin ordonanță de urgență, până la 31 decembrie 2026, termenele necesare menținerii facilităților de transport pentru veteranii de război, văduvele de război și pensionari, prevăzute de legile speciale în domeniu.

„Prin acest act normativ Guvernul prelungește până la 31 decembrie 2026 termenele necesare menținerii facilităților de transport pentru veteranii de război, văduvele de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Vremea de weekend în Alba, 12-14 decembrie: temperaturile scad, condiții de ceață. Prognoza meteo pe zile și localități din județ

Published

on

Vremea de weekend în Alba, 12-14 decembrie: temperaturile scad la finalul acestei săptămâni. Vor fi condiții de ceață în mai multe zone din județ.

Temperaturile maxime vor coborî la 7-8 grade, vineri și apoi la 4-5 grade, duminică. Începând de sâmbătă, minimele vor fi sub zero grade.

Va fi vreme cu nori și soare. Este posibil să se formeze ceață, mai ales dimineața și seara.

La munte, vor fi între 1 și 5…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Peste 170 de procurori și judecători, mesaj de solidaritate cu magistrații care au făcut dezvăluiri la Recorder

Published

on

Peste 170 de procurori și judecători din țară au semnat joi un mesaj de susținere pentru magistrații care au avut curajul să facă dezvăluiri în reportajul Recorder despre probleme grave din sistemul de justiție.

„Subsemnații, judecători și procurori, având în vedere repercusiunile ce se preconizează cu privire la colegii noștri Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu, dar și mesajele contradictorii publicate de Secția…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

SÂMBĂTĂ: Concert de colinde cântate de elevi din Alba Iulia, la Catedrala Încoronării din municipiu

Published

on

Albaiulienii sunt invitați sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 19:00, la Catedrala Încoronării din Alba Iulia, la o seară de colinde cântate cu suflet de Corul „Codex Apulum”, Corul „Apulum” și elevii clasei a VI-a de la Seminarului Teologic Sfântul Simion Ștefan din municipiu, alături de dirijorul pr. prof. Nicolae Topîrcean. 

În luna decembrie, inimile noastre caută altfel de lumină. Nu pe cea care strălucește…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading