Alba
Negocieri PNL-PSD -UDMR: Liberalii au obținut ANAF, CNI și CNAIR aflate în subordinea ministerelor pe care le-au pierdut
Negocierile PSD-PNL-UDMR s-au finalizat duminică, cele trei partide urmând să valideze, formal în propriile foruri de conducere tot ce s-a negociat.
PNL a pierdut trei ministere importante Finanțele, Dezvoltare și Transporturi. Până în iulie 2023 ministerele respective vor fi conduse de PSD( Finanțe și Transporturi) și UDMR ( Ministerul Dezvoltării)
Potrivit stiripesurse.ro care citează surse din cadrul noii coaliții, PNL a reușit să-și convingă partenerii de coaliție să le cedeze o importantă ageție guvernamentală și două companii cheie pentru dezvoltarea infrastructurii. Acestea se află chiar în subordinea ministerelor pe care le-au cedat.
Astfel, PNL vor prelua conducerea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), care reprezintă 30% din Ministerul Transporturilor, condus de PSD.
De asemenea, PNL va avea și conducerea Companiei Naționale de Investiții (CNI), care reprezintă 50% din Ministerul Dezvoltării, condus de UDMR.
Tot PNL urma să fie conducerea ANAF, care reprezintă practic jumătate din Ministerul Finanțelor. Numirea șefului Agenției va fi făcută tot de PNL.
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Program Taxe și impozite Sebeș: când se fac încasări până la finalul anului 2025 și începutul anului 2026
Primăria Sebeș a anunțat programul de încasări taxe și impozite până la finalul anului 2025 și începutul anului 2026. Locuitorii sunt informați despre posibilitățile de plată.
PROGRAM Taxe și Impozite Sebeș
Ultima zi de încasare impozite și taxe locale în numerar, la ghișeu (Piața Primăriei nr. 1): 31 decembrie 2025, ora 9.00
Anul 2026:
- Prima zi încasare fără debit (amenzi, taxe): 8 ianuarie 2026, ora…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Tânăr de 23 de ani din Alba, REȚINUT de polițiști după ce, băut fiind, a incendiat 50 de baloți de lucernă
Un tânăr de 23 de ani din localitatea Beța din comuna Lopadea Nouă a fost reținut de polițiști după ce, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a incendiat 50 de baloți de lucernă.
Potrivit IPJ Alba, la data de 20 decembrie 2025, polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 23 de ani, din localitatea Beța, județul Alba, cercetat pentru…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Bărbat din Săsciori, REȚINUT după ce s-a urcat băut la volan. Unde a fost oprit de polițiști și ce alcoolemie avea
Un bărbat de 47 de ani din Săsciori a fost reținut de polițiști după ce a fost prins în timp ce conducea o mașină, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Potrivit IPJ Alba, la data de 20 decembrie 2025, în jurul orei 22.00, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș au oprit, pentru control, pe strada Valea Sebeșului, din localitatea Petrești, județul Alba, un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani, din…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Electrocasnicele ar putea avea un indice de reparabilitate. O etichetă va arăta cât de ușor sau dificil pot fi reparate produsele
Electrocasnicele ar putea avea un indice de reparabilitate. Parlamentarii propun introducerea unui indice de reparabilitate pentru unele echipamente electrocasnice. Indicele va avea valori cuprinse între 0 și 10 și va arăta cât de ușor sau dificil poate fi reparat produsul electric sau electronic respectiv.
O propunere legislativă privind indicele de reparabilitate al echipamentelor electrice sau electronice a fost înregistrată…
Citește mai mult pe Alba24.ro

