Connect with us

Cluj

Noi emisiuni de titluri de stat prin programele Tezaur și Fidelis, lansate în martie. Dobânzi și condiții pentru subscrieri

Published

on



Începând cu 1 martie 2021, Ministerul Finanțelor lansează noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației prin intermediul celor două programe, Tezaur și Fidelis.

Programul Tezaur

În perioada 1-29 martie 2021, persoanele fizice rezidente pot subscrie pentru titluri de stat Tezaur, prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului și prin subunitățile poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.

Dobânzile anuale oferite sunt: 2,85% pentru scadența de 1 an, 3,10% pentru scadența de 3 ani și 3,25% pentru scadența de 5 ani.

Titlurile de stat sunt emise în forma dematerializată, au valoare nominală de 1 leu, iar dobânda anuală este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

Titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans.

Programul Fidelis

În perioada 1-19 martie 2021, băncile partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română și B.R.D. – Groupe Société Générale vor pune în vânzare titluri de stat Fidelis denominate în lei, dar și titluri de stat denominate în euro, care vor fi listate automat la Bursa de…

Citește mai mult pe Cluj24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Femeie de 42 de ani din Mica, dispărută de câteva zile. Este căutată de familie. Sunați la 112 dacă o vedeți 

Published

on






Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej,  Secția 5 Rurală au demarat căutările pentru identificarea unei femei în vârstă de 42 de ani, din localitatea…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

PEDITEL. Peste 1 milion de copii sprijiniți cu sfaturi medicale la telefon. Clujul, printre județele cu cele mai multe apeluri

Published

on






Serviciul național de asistență medicală pediatrică gratuită PEDITEL a depășit pragul de 1 milion de apeluri preluate de la finalul anului 2025, dintre care…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

VIDEO FOTO. Simona Halep, apariție VIP la Transylvania Open. Prezentă în tribune la meciul Miriam Bulgaru – Olga Danilovic

Published

on






Fosta lideră mondială Simona Halep a fost prezentă, luni, în tribunele BT Arena din Cluj-Napoca, unde a urmărit meciul dintre Miriam Bulgaru și Olga Danilovic, în…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

VIDEO. Accident rutier în Piața Cipariu din Cluj-Napoca. Două mașini și un autobuz, implicate

Published

on






Un accident rutier a avut loc în luni după amiază în Piața Cipariu din municipiul Cluj-Napoca, unde pompierii din cadrul Detașamentului 1 intervin în aceste momente.

Continue Reading