Cluj
Noul manager al Spitalului Județean de Urgență Cluj-Napoca, medic primar cu triplă specialitate: chirurgie generală, vasculară și plastică
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Cluj-Napoca are un nou manager interimar – prof. dr. Claudia Gherman, numită prin ordin al Ministerului Sănătății, începând cu data de 7 ianuarie
Prof. dr. Claudia Gherman este medic primar cu triplă specialitate: chirurgie generală, chirurgie vasculară și chirurgie plastică. Din 2017 până în prezent a fost medic șef al Secției Clinice Chirurgie Generală II.
În paralel, desfășoară activitate didactică și de cercetare, fiind, începând cu octombrie 2020, profesor în cadrul UMF „Iuliu Hațieganu”, Disciplina Abilități – Științe umaniste.
Cu numeroase articole și cărți publicate, membru al comisiilor profesionale de specialitate și director al Centrului de Aptitudini Practice și Simulare în Medicină, prof. dr. Claudia Gherman preia conducerea spitalului, având ca priorități de management optimizarea activității medicale în contextul COVID-19, continuarea proiectelor de modernizare, dezvoltarea cercetării și implementarea proiectelor de inovare în domeniul medical.
Perioadă dificilă
„Spitalul trece printr-o perioadă extrem de dificilă, ținând seama de pandemia COVID-19. Tocmai de aceea, mă îndrept cu mulțumiri către echipa…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
Deputatul Remus Lăpușan (PSD Cluj): Fermierii români trebuie protejați în cadrul Acordului UE–Mercosur
Deputatul PSD de Cluj, Remus Lăpușan, consideră că acordul comercial dintre Uniunea Europeană și Mercosur este un subiect de importanță majoră, cu implicații…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Clujul, în topul mașinilor cu probleme. Aproape 7 din 10 vehicule verificate de RAR aveau nereguli
Situație alarmantă pe drumurile din Cluj. În urma controalelor efectuate de Registrul Auto Român în 2025, 67,8% dintre vehiculele verificate în județ prezentau…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
FOTO. CJ Cluj vrea digitalizare totală. Toate primăriile din județ vor fi integrate în platforma online „Ghișeul Unic”
Consiliul Județean Cluj a anunțat joi înrolarea tuturor primăriilor din județ în platforma digitală „Ghișeul Unic”, un sistem destinat simplificării procedurilor…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
VIDEO. Protestatarii AUR de la Turda, Dej și Cluj-Napoca au cerut demisia Gurvernului și taxe mai mici
Protestatarii AUR din Turda, Dej și Cluj-Napoca au ieșit joi, 12 februarie, în stradă strigându-și nemulțumirea față de majorarea impozitelor și taxelor locale.
Citește mai mult pe Cluj24
