Cluj
Numărul elevilor în clase se reduce. Anunţul Ministerului Educaţiei
Numărul de elevi din clasele de început de ciclu în învăţământul liceal cu frecvenţă – zi se va reduce, a decis ministrul Educaţiei, Sorin Mihai Cîmpeanu.
Potrivit unui comunicat de presă, numărul elevilor în clasă se va reduce de la 28 la 24 pentru filiera tehnologică şi învăţământul profesional, inclusiv dual, precum şi pentru filiera vocaţională – profil sportiv, teologic, pedagogic şi învăţământul liceal de artă, de la 28 la 26 de elevi în clasă pentru filiera teoretică.
‘Joi, 21 ianuarie 2021 a fost transmis la Monitorul Oficial Ordinul de Ministru pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat, evidenţa efectivelor de preşcolari şi elevi şcolarizaţi în unităţile de învăţământ particular, precum şi emiterea avizului conform în vederea organizării reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru anul şcolar 2021-2022. Astfel, decizia de astăzi modifică OMEC nr. 5599/2020’, afirmă sursa citată.
Ministerul Educaţiei precizează că, având în vedere modificările promovate, activităţile specifice mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar (privind…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
Alertă într-o piață. Telefonul care monitoriza un bărbat cercetat pentru violență domestică, furat de un tânăr
Polițiștii hunedoreni au reținut un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat telefonul mobil utilizat pentru monitorizarea electronică a unei persoane aflate sub…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Accident grav. Trei morţi şi un bătbat încarcerat în urma coliziunii dintre un TIR şi un microbuz
Un grav accident rutier s-a produs duminică pe DN6, între localitățile Cornea și Domașnea, județul Caraș-Severin, unde un autocamion și un microbuz de marfă s-au…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Avertismentul eurodeputatului de Cluj, Daniel Buda: Ne paște o criză a laptelui. UE trebuie să ia măsuri
Eurodeputatul clujean Daniel Buda avertizează asupra riscului iminent al unei noi crize majore în sectorul laptelui la nivelul Uniunii Europene, subliniind necesitatea unor…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Tensiunile după Derby-ul Clujului. CFR condamnă ferm incidentele de la finalul partidei și cere măsuri
Finalul derby-ului dintre CFR Cluj și U Cluj a degenerat într-un scandal de proporții, cu incidente atât pe gazon, cât și în tribune. Meciul s-a încheiat într-o…
Citește mai mult pe Cluj24
