Connect with us

Cluj

O clujeancă descrie REACȚIILE adverse la vaccinul AstraZeneca: Dureri musculare, frisoane de se scutura patul și DIAREE

Published

on



O clujeancă a descris reacțiile adverse după ce a fost vaccinată cu vaccinul AstraZeneca, rugându-i pe cei care au trecut sau trec printr-o situație similară să-i transmită referințe, sfaturi sau îmbrățișări virtuale.

”Mi-am făcut duminică vaccinul. AstraZeneca. După vreo 6 ore au început durerile musculare. Întâi am crezut că e de la sală, dar când a început și durerea de cap și o durere sâcâitoare, pe care am identificat-o mai târziu ca fiind de rinichi, am realizat că e de la injecție. Peste noapte am reușit să dorm, deși am mers de mai multe ori la baie (rinichii).
Dimineața, însă, a trebuit să iau un calmant – durerea a ajuns și la articulații.  Am fost funcțională (am mers la birou, am avut zoom-uri, de-astea), dar seara a început. Diareea. A culminat cu 40 de minute de frisoane de se scutura patul cu mine. Mi-am luat mai multe haine, m-a ținut Bb în brațe…
Când frisoanele s-au liniștit, am adormit instant. M-am trezit noaptea, cu bujori în obrăjori, și am mai dat jos din cojoace”, a scris Elena.

S-ar fi vaccinat oricum

Marți dimineață, clujeanca s-a ridicat din pat ok, doar ușor șifonată după criza de aseară și cu o sensibilitate exagerată a pielii, iar pe la ora…

Citește mai mult pe Cluj24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Zodia care își schimbă destinul pe 4 februarie. O zi a deciziilor curajoase

Published

on






Ziua de 4 februarie vine cu o energie aparte în zodiac, iar astrele par să se alinieze într-un mod rar pentru Vărsător, zodia care iese astăzi în prim-plan. Este…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Piesele trupelor ABBA, The Beatles și Queen, reinterpretate orchestral pe scena Operei Naționale Cluj-Napoca

Published

on






Concertul Lights & Legends – Symphony va aduce pe scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca muzica inconfundabilă a celebrelor trupe ABBA, The Beatles și Queen,…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

„Leacuri pentru suflet” în sticluțe la Muzeul Farmaciei din Cluj-Napoca, de Ziua Îndrăgostiților

Published

on






Festivalul Internațional de Carte Transilvania (FICT), în parteneriat cu Muzeul Farmaciei din Cluj-Napoca, organizează cea de-a doua ediție a evenimentului „Leacuri…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

FOTO. Premieră. Revistă a UBB, în biblioteca Societății Asiatice din India. Poate fi consultată de cercetătorii interesați

Published

on






O revistă a Universității ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, „Romanian Journal of Indian Studies”, poate fi consultată de cercetătorii interesați, în…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading