Connect with us

Eveniment

O elevă de la Şcoala Populară de Arte a luat locul 3 la un concurs din SUA dedicat pasionaţilor de teatru

Published

on



sursa foto: Facebook / Scoala Populara de Arte si Meserii ,,Ilie Micu" Sibiu

Potrivit profesoarei Teodora Tiribă, regizoare de teatru și instructor la Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu” din Sibiu, Oana Veronica Mustață, în vârstă de 11 ani, a obținut locul trei la concursul de monologuri în limba engleză, March Monologue Contest, acesta fiind primul premiu internațional obținut de clasa coordonată de ea.

„Mă bucur enorm că am reuşit să-mi îndrum eleva spre această reuşită.

Premiul acesta, primul pentru clasa mea la un concurs internaţional, reprezintă atât un ţel imens pe care am reuşit să-l atingem în timp record, cât şi o confirmare a faptului că ceea ce facem este în direcţia cea bună.

Cu ocazia asta ne-am stabilit un punct de referinţă foarte înalt, iar asta cu siguranţă ne va ambiţiona să ne depăşim pe noi înşine în viitor.

Concursul la care am participat, March Monologue Contest este organizat online de Drama Notebook din Portland, Oregon (SUA).

E un site cu resurse pentru profesorii de teatru si organizează concursul asta lunar.

O elevă de la Şcoala Populară de Arte a luat locul 3 la un concurs din SUA dedicat pasionaţilor de teatru. Oana Veronica Mustaţă este elevă la cursul de teatru în anul doi la Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ilie Micu” din Sibiu

În fiecare lună se înscriu zeci de participanţi din întreaga lume, dar cu precădere din ţările vorbitoare de limba engleză, din moment ce monologurile trebuie să fie în engleză.

Site-ul are sute de mii de vizualizări lunare”, a declarat pentru AGERPRES, profesoara Teodora Tiribă.

Oana Veronica Mustaţă este elevă la cursul de teatru în anul doi la Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ilie Micu” din Sibiu şi spune că monologul ei a fost inspirat de fratele său.

„Am 11 ani şi sunt în anul doi la teatru la Şcoala Populară de Arte din Sibiu şi am câştigat locul trei la Concursul March Monologue din Portland.

Fratele meu mi-a dat ideea acestui monolog cu prostiile lui naive de copilaş. Sper să vă placă şi vouă”, a spus Oana Veronica Mustaţă. Agerpres

sursa foto: Facebook / Scoala Populara de Arte si Meserii ,,Ilie Micu” Sibiu


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Cât plătesc albaiulienii și unde se situează județul Alba în clasament

Published

on

Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare din România prezintă diferenţe importante între județe și regiuni, potrivit ultimelor date oficiale centralizate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), valabile la începutul lunii februarie 2026.

La nivel național, operatorul…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

UBB majorează taxele în etape. Dar nu vor depăși 6.500 de lei

Published

on






Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu vor avea de plătit taxe majorate din acest an universitar, iar majorările propuse în conformitate cu…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

FOTO Zi de mare sărbătoare la ISU Alba. A fost dezvelită o placă de onoare cu numele inspectorilor șefi

Published

on

La sediul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “UNIREA” al județului Alba a avut loc sâmbătă, în prezența a numeroși invitați, ceremonia de dezvelire a Plăcii de onoare cu numele inspectorilor șefi, în semn de apreciere și recunoștință pentru cei care au condus destinele inspectoratului la un moment dat.

Ulterior acestui moment emoționant a avut loc slujba de sfințire a sediului instituției și de sfințire a…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

VIDEO. Mărturia unei vecine a cunoscutului Gheorghe Chindriș, ucis sâmbătă, în Florești. „Era un om deosebit„

Published

on






Vestea morții lui Gheorghe Chindriș, un româno-american foarte cunoscut cel puțin în zona Transilvaniei, cu funcții în Societatea Culturală Avram Iancu și Asociația…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading