Justinian Marina (din botez Ioan) a fost ales arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române la 24 mai 1948, iar la 6 iunie 1948 a fost întronizat.

S-a născut la 22 februarie 1901, în Sueşti, judeţul Vâlcea. Studii la Seminarul teologic „Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea (1915-1923) şi la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1925-1929).

Învăţător în Olteanca-Vâlcea (1923-1924) şi în Băbeni-Vâlcea (1924-1930), paralel a fost preot-paroh în Băbeni (1924-1932), director al Seminarului teologic şi preot slujitor la Catedrala episcopală din Râmnicu Vâlcea (1932-1933), preot-paroh la Biserica „Sf. Gheorghe” în acceaşi localitate (1933-1945).

În primăvara anului 1945, mitropolitul Moldovei, Irineu, care ceruse stăruitor Ministerului Cultelor să înfiinţeze un al doilea post de arhiereu-vicar la Mitropolia Moldovei, în calitate de chiriarh al locului, a recomandat Sfântului Sinod, după admiterea cererii, să aprobe alegerea în acest post a preotului Ioan Marina, de la Biserica „Sf. Gheorghe” din Râmnicu Vâlcea, văduv de aproape zece ani. Preotul Marina era bine cunoscut de mitropolitul Irineu, de când l-a avut student şi din timpul cât a păstorit ca locotenent de episcop la Râmnic şi apoi de mitropolit la Craiova, apelând deseori la sprijinul său, în chestiunile cele mai grele ale eparhiei.

Locţiitor al scaunului mitropolitan din Iaşi (din august 1947), arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Sucevei, ales la 19 noiembrie 1947 şi înscăunat la 28 decembrie. Locţiitor de patriarh (din februarie 1948), Justinian Marina a fost ales la 24 mai 1948 (întronizat la 6 iunie 1948) ca arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, păstorind până la moarte.

Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES – Ceremonia de întronizare a patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Justinian Marina

În calitate de patriarh rămâne în Istoria Bisericii româneşti prin cunoscutul său „Apostolat social”, prin care a ştiut să dea o nouă orientare activităţii Bisericii în noile împrejurări impuse de regimul comunist.

În ciuda tuturor dificultăţilor, în cei 29 de ani de patriarhat, au avut loc o seamă de evenimente şi schimbări care au ridicat mult prestigiul Ortodoxiei româneşti în lumea creştină şi l-au făcut o figură reprezentativă a întregii Ortodoxii („Dicţionarul Teologilor Români”).

La 19-20 octombrie 1948, Sfântul Sinod a votat un nou Statut pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române.

În 1950, Sfântul Sinod a hotărât, pentru prima oară, trecerea unor ierarhi, călugări şi credincioşi români, în rândul sfinţilor şi generalizarea cultului unor sfinţi ale căror moaşte se găsesc în ţara noastră, iar canonizarea lor solemnă s-a făcut în 1955.

În 1948 s-a procedat la reorganizarea învăţământului teologic ortodox, de atunci şi până în 1989 au funcţionat două Institute teologice de grad universitar (Bucureşti şi Sibiu) şi şase Seminarii teologice (Bucureşti, Buzău, Mănăstirea Neamţ, Cluj, Craiova şi Caransebeş).

S-au editat noi periodice bisericeşti ori şi-au continuat apariţia cele vechi: Biserica Ortodoxă Română (din 1874), Ortodoxia, Studii Teologice (reviste centrale), Glasul Bisericii (a Mitropoliei Ungrovlahiei), Mitropolia Moldovei şi Sucevei, Mitropolia Ardealului, Mitropolia Olteniei, Mitropolia Banatului (reviste mitropolitane), la care se adaugă o serie de periodice editate de comunităţile ortodoxe române de peste hotare.

S-au reeditat Biblia sinodală, în două ediţii (1968 şi 1975), Noul Testament (1951), toate cărţile de cult (fiecare în mai multe ediţii), aproape toate manualele necesare pentru învăţământul teologic superior şi seminarial, la care se adaugă o serie de lucrări cu caracter teologic şi istoric, scrise de ierarhi, profesori de teologie şi preoţi, sau teze de doctorate.

Patriarhul Justinian a publicat 12 volume, sub titlul „Apostolat social” (Bucureşti, 1948-1976), cu toate pastoralele, cuvântările şi articolele sale.

S-au restaurat zeci de biserici monumente de artă, s-au ridicat biserici noi şi s-au pictat fie unele din cele vechi, fie din cele noi; sau amenajat aproximativ o sută de muzee şi colecţii de obiecte bisericeşti, mai ales în incinta unor mănăstiri.

A purtat o grijă deosebită preoţilor de mir, asigurându-le salarii, precum şi pensii; a creat aşezăminte de asistenţă socială pentru preoţi şi călugări bătâni (Dealu), pentru călugăriţe şi preotese bătrâne (Viforâta).

A întreţinut legături cu celelalte Biserici Ortodoxe surori şi cu alte Biserici creştine şi a făcut vizite, în fruntea unor delegaţii sinodale, la Bisericile: Rusă (de mai multe ori), Georgiană (1948), Sârbă (1957), Bulgară (1953, 1966 şi 1971). A vizitat Patriarhia ecumenică (1968), patriarhiile Alexandriei (1971) şi Ierusalimului (I 975), Biserica Greciei (1963, 1971 şi 1975).

În timpul păstoririi sale s-au iniţiat relaţii cu Bisericile vechi orientale, prin vizite reciproce: patriarhul a vizitat Patriarhia armeană din Ecimiadzin (1958 şi 1966), Biserica etiopiană (1969 şi 1971), Biserica coptă (1969 şi 1971), Biserica siriană din Malabar-India (1969).

S-au iniţiat şi întreţinut relaţii cu o serie de Biserici romano-catolice naţionale, unele vizitate de însuşi partiarhul Justinian, în fruntea unor delegaţii sinodale: Austria (1969), Germania (1970), Belgia (1972), cu Biserica vechilor catolici şi cu Biserica anglicană.

La rândul lor, delegaţii ai tuturor acestor Biserici au vizitat pe patriarhul Justinian şi Biserica sa.

După 1961 când Biserica Ortodoxă Română a reintrat în Consiliul Ecumenic al Bisericilor, ea participă la toate acţiunile desfăşurate în cadrul mişcării ecumenice actuale: Consiliul Ecumenic al Bisericilor, Conferinţa Bisericilor Europene etc.

Patriarhul Justinian Marina a murit la 26 martie 1977, în Bucureşti, şi a fost înmormântat în Mănăstirea „Radu Vodă”, al cărei ctitor este alături de voievozii Alexandru al II-lea şi Radu Mihnea.

A fost depus în mormântul pe care şi l-a pregătit în zidul interior al mănăstirii, şi, potrivit site-ului oficial al acestui aşezământ, a cerut ca pe crucea încastrată în zid să se sape inscripţia: „M-am luptat lupta cea bună. Credinţa am păzit. Am ajuns la capătul drumului vieţii. De acum încolo, mă aşteaptă răsplata dreptăţii, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul cel drept în ziua aceea”.

La sfârşitul testamentului său duhovnicesc, făcut în 7 martie 1976, a scris: „Binecuvântez din toată inima şi din tot sufletul pe cei ce mă urăsc şi m-au urât, pe cei ce m-au nedreptăţit şi pe cei ce mi-au făcut rău, văzut ori nevăzut, rugând pe Milostivul Dumnezeu să nu judece faptele acestora, ci cu îndurare să-i ierte pe toţi, după cum i-am iertat eu”. (surse: „Dicţionarul Teologilor Români”, pr. prof. univ. dr. Mircea Păcurariu, 1996; https://manastirearaduvoda.ro) AGERPRES/(Documentare – Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru, editor online: Adrian Dădârlat)

Legendă foto: Justinian Marina, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), la slujba de Bobotează, oficiată la Patriarhia Română

Agerpres