Nicolae Tonitza, unul dintre cei mai celebri pictori şi graficieni români, deopotrivă şi critic de artă, s-a născut la Bârlad, la 13 aprilie 1886. A urmat cursurile gimnaziale, în perioada 1898-1902, în oraşul natal.

În 1902, s-a înscris la Şcoala de Bele-Arte din Iaşi, unde a fost elevul lui Gheorghe Popovici şi unde l-a avut coleg, între alţii, pe Ştefan Dimitrescu, potrivit volumului „Nicolae Tonitza” (autor Raul Şorban, Editura Meridiane, Bucureşti, 1965). Aflat la München, între 1907-1909, studiază în atelierul lui Hugo von Habermann, iar în 1908 expune la Kunstverein.

Din 1908 începe să colaboreze la revista „Furnica”, cu desene şi caricaturi, precum şi la revista „Arta română” din Iaşi, cu scrieri despre artă. Plecând din München, călătoreşte la Genova, Veneţia, Florenţa şi Milano, iar în 1909 se stabileşte în Franţa, la Paris. Aici a lucrat un timp în atelierul lui Edmond Jean-Aman. În 1910, a pictat mai multe peisaje din Paris şi împrejurimi, iar din anii 1908-1912 datează primul său autoportret, potrivit sursei menţionate.

Revenit în ţară, în 1911, se stabileşte la Iaşi. Participă la expoziţia „Tinerimea artistică” şi zugrăveşte biserica din Poeni-Vaslui. În 1912, obţine diploma de absolvire a Şcolii de Bele-Arte din Iaşi, cu două studii: „Portret” şi „Nud”. În toamna aceluiaşi an şi-a început serviciul militar la Şcoala de ofiţeri de rezervă din Bucureşti. În 1916 expune la Bucureşti o serie de picturi şi desene, împreună cu Ştefan Dimitrescu.

Este mobilizat şi trimis pe front, în 1916, în timpul Primului Război Mondial, dar cade prizonier în luptele de la Turtucaia şi este trimis în lagărul de prizonieri de la Kîrdjali (Bulgaria). După încheierea războiului, în 1918, se stabileşte la Bucureşti, iar între anii 1921-1924 locuieşte la Vălenii de Munte. Prima sa expoziţie personală la Bucureşti a fost în 1921, în cadrul căreia a expus 78 de lucrări, printre care „Omul unei lumi noi”.

Foto: (c) Maria Adam/AGERPRES FOTO

Expoziţie de desene semnate de Nicolae Tonitza, la Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu (21 mart. 2008)

În 1926 a întemeiat, alături de Oscar Han, Francisc Şirato şi Ştefan Dimitrescu, „Grupul celor patru”, şi a expus în cadrul primei expoziţii organizate în grup.

Tonitza se remarcă prin portretele realizate, îndeosebi cele de copii, de femei, de clovni, prin peisaje şi naturi statice, peisaje din Balcic, din Mangalia, nuduri etc. „A iubit florile, animalele, oamenii. Era prietenul copiilor cărora le-a descoperit taina farmecului lor irezistibil într-o simplitate de limbaj plastic neîntâlnită până la el, decât la Luchian”, se arată în prefaţa albumului „Tonitza” (Editura Meridiane, Bucureşti, 1965) semnată de Corneliu Baba. Tonitza era „mare în toate componentele lui – vocaţie, inimă, har, excepţional orchestrate”, spunea Tudor Arghezi.

Menţionăm dintre lucrările lui Nicolae Tonitza: „Cap de fetiţă”, „Mama cu copilul”, „Vase cu maci”, „Garoafe”, „Interior”, „În mahala”, „Portret de fată”, „Femeie în odaie”, „Pagliaccio”, „Fetiţa în roşu”, „Fraţii”, „Chipuri tătăreşti”, „Fata pădurarului”, „Femeie în cerdac”, „Ţigancă cu flori”, „Fetiţa olandeză”, „Clovnul”, „Femeia clovnului”, „Nina în verde”, „Irina”, „Catrina”, „Nud pe fond decorativ”, „Prăvălie – Mangalia”, „Cafenea – Mangalia”, „Fata cu bluza verde”, „Case la Balcic”, „Studiu pentru Ali Mehmet”, „Vas cu trandafiri”, „Fata cu garoafe”, „Katiuşka lipoveanca”, „Femeie pe fotoliu verde”, „Natură statică cu icoană” etc. În 1936 a pictat, la Balcic, peisaje şi flori.

A expus şi în străinătate – la Expoziţia Internaţională de la Barcelona (1929), unde este distins cu „Grand Prix”, la Expoziţia românească de la Haga, Amsterdam şi Bruxelles (1930), la Expoziţia internaţională de la Bruxelles (1935) ş.a. În anul 1937 este numit rector al Şcolii de Bele-Arte din Iaşi şi în acelaşi an expune la Salonul Oficial şi la Expoziţia Internaţională de la Paris, unde este distins cu „Diploma de onoare”. În 1938 expune la Bucureşti împreună cu Francisc Şirato, iar în 1939 expune la Salonul Oficial şi la Expoziţia românească de la New York.

În 1938 Academia Română i-a acordat Premiul „Elena şi G. Vlasto” pentru opera sa artistică.

Grav bolnav încă din 1937, Nicolae Tonitza a murit la 26 februarie 1940, la Bucureşti.

Foto: (c) Sorin Lupşa/AGERPRES FOTO

Tabloul ‘Cap de copil’ de Nicolae Tonitza. (Bucureşti, 21 apr. 2015)

În Bucureşti, liceul de arte plastice, înfiinţat în 1949, îi poartă numele – Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”. O monedă de argint dedicată aniversării a 125 de ani de la naşterea lui Nicolae Tonitza a fost pusă în circulaţie, în scop numismatic, în 2011, de Banca Naţională a României.

Numeroase lucrări ale lui Tonitza au figurat în ultimii ani în catalogul unor importante licitaţii. Potrivit Topului 100 al celor mai valoroşi pictori români lansat în octombrie 2012, Nicolae Tonitza conducea clasamentul celor mai bine vânduţi artişti români în licitaţiile publice din ultimii zece ani. Potrivit unui comunicat al Casei Artmark, topul era condus de Nicolae Tonitza, cu opera „În iatac”, adjudecată la licitaţia de iarnă a Artmark din 2011, cu preţul record de 290.000 de euro.

În decembrie 2019, lucrarea „Maternitate” a lui Tonitza a fost adjudecată la o licitaţie a Artmark la suma de 175.000 de euro. La licitaţia de toamnă organizată online de Artmark la 22 octombrie 2020 lucrarea „Irina” semnată de Nicolae Tonitza a fost adjudecată la 120.000 de euro.

Mai recent, la 17 ianuarie 2021, în cadrul unei licitaţii Alis, tabloul „Portret de fetiţă” de Nicolae Tonitza a fost adjudecat la preţul de 165.000 de lei, iar la licitaţia de primăvară organizată online de Artmark la 23 martie 2021 lucrarea „Cap de copil (Micuţa unguroaică”) de Tonitza a fost adjudecată la preţul de 100.000 de euro. AGERPRES/(Documentare – Ruxandra Bratu; editor: Irina Andreea Cristea)

Agerpres