Connect with us

Alba

O tânără din Alba s-a urcat beată la volan și a lovit două mașini, în parcarea unei pensiuni din Blaj. Ce alcoolemie avea

Publicat


O tânără din Sântimbru a provocat un accident rutier în parcarea unei pensiuni din Blaj. Mai exact, aceasta s-a urcat beată la volanul unui autoturism și în timp ce conducea a lovit două mașini parcare. 

Potrivit IPJ Alba, la data de 18 septembrie 2021, în jurul orei 03,00, polițiștii din Blaj au intervenit în parcarea unei pensiuni, unde a fost semnalată producerea unui accident rutier, soldat cu pagube materiale.

Din primele cercetări a rezultat că o femeie de 31 de ani, din comuna Sântimbru, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu două autoturisme staționate.

În urma testării conducătoarei auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condusă la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de aceasta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, au transmis reprezentații poliției într-un comunicat de presă.

 

Vezi mai mult pe Alba24


Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Propaganda rusă a încercat subminarea încrederii în Armata Română în rândul cetățenilor. Raport al CSAT

Publicat

Propaganda rusă a încercat subminarea încrederii în Armata Română. Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a detaliat în raportul pe activitate pe anul 2023 care au fost principalele obiective ale serviciilor de informații ”ostile”.

Unul dintre aspecteel amintite de raport este subminarea, prin dezinformare şi propagandă a încrederii românilor în Armată şi aliaţi, în factorul decizional şi în capacitatea instituţiei…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

Bazinul Olimpic din Alba Iulia va fi închis pentru agrement în perioada 20-21 aprilie. Se desfășoară o competiție de polo

Publicat

Primăria Alba Iulia anunță că în perioada 20-21 aprilie bazinul olimpic va fi înschis pentru agrement și cursuri înot.

”Bazinul olimpic Alba Iulia va fi închis pentru agrement și inițiere înot de sâmbătă (20.04.2024) până duminică (21.04.2024) ora 14.00.

Turneu POLO Cupa Apulum”, este anunțul primăriei.

Din 8 aprilie, a început și programul de inițiere înot pentru elevii din clasele I din școlile municipiului Alba…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

Amenzi majorate și sancțiuni penale pentru centrele de servicii sociale neautorizate. Noua lege a fost promulgată

Publicat

Noua lege ce aduce modificări importante în sistemul de asistență socială a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. Sunt prevăzute amenzi mai mari, dar și sancțiuni penale în unele cazuri

„Legea a fost gândită să îmbunătățească protecția beneficiarilor. Atât în privința standardelor pe care furnizorii de servicii sociale trebuie să le îndeplinească, cât și în privința finanțării”, a declarat Simona…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

Amenzi de peste 65.000 de lei date de polițiști și jandarmi în Alba, în ultimele 24 de ore. Sute de mașini și persoane verificate

Publicat

Polițiștii și jandarmii din Alba au dat amenzi de peste 65.000 de lei, în cadrul acțiunilor în sistem integrat, derulate în ultimele 24 de ore. Au fost verificate sute de mașini și persoane.

Potrivit IPJ Alba, în cadrul activităților desfășurate în 16 aprilie, au fost legitimate, prin intermediul aplicației eDAC, 423 de persoane. De asemenea, au fost verificate 269 de autovehicule.

Au fost constatate 234 de abateri de natură…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe