Connect with us

Alba

OMS recomandă două noi tratamente împotriva COVID-19. Se pot administra în cazuri foarte precise

Published

on



laborator

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recomandat oficial vineri două noi tratamente împotriva bolii COVID-19 – baricitinib, dezvoltat de Eli Lilly, şi anticorpii monoclonali de la GlaxoSmithKline şi Vir Biotechnology, în cazuri foarte precise, transmit AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.

Recomandările au apărut în revista medicală British Medical Journal (BMJ) și vizează și varianta Omicron.

Primele simptome Omicron apar în zona capului, spune managerul Institutului „Marius Nasta” din București, dr. Beatrice Mahler.

Experţii OMS recomandă sotrovimab, un tratament cu anticorpi monoclonali, şi baricitinib, un medicament utilizat în mod obişnuit împotriva artritei reumatoide.

Cele două nu le sunt recomandate însă tuturor pacienţilor.

Sotrovimab le este recomandat celor care nu au o formă gravă de COVID-19, dar au risc ridicat de spitalizare. Beneficiile sale pentru pacienţii care nu au acest risc este considerat prea mic.

În ce priveşte baricitinib (denumire comercială Olumiant), OMS îl recomandă în cazul „pacienţilor afectaţi de o formă de COVID-19 severă sau critică”, cărora trebuie să le fie administrat „în combinaţie cu corticosteroizi”, constatându-se „o…

Vezi mai mult pe Alba24


Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

CALENDAR ALEGERI 2024: Până la ce dată se pot depune candidaturile la parlamentare. Când începe campania electorală.

Published

on

Biroul Electoral Central (BEC) a adoptat, în cadrul ședinței de joi, o hotărâre privind interpretarea prevederilor legale referitoare la depunerea candidaturilor pentru alegerile din 2024. Decizia vine ca urmare a solicitărilor de clarificare primite și se aliniază dispozițiilor Legii nr. 208/2015.

Conform Hotărârii BEC nr. 3H/16.09.2024, partidele politice care doresc să depună dosarele de candidatură trebuie să prezinte dovada listelor de susținători, care trebuie să conțină cel puțin 0,5% din numărul…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Burse pentru elevi din școli private în anul școlar 2024-2025. Ce tipuri de burse pot fi acordate. Precizările ministerului

Published

on

Burse pentru elevi din școli private în anul școlar 2024-2025. Elevii din învățământul particular pot beneficia de patru tipuri de burse, potrivit unor precizări ale Ministerului Educației.

Reamintim că prima tranșă de plată a burselor va fi în 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie.

Vezi și Burse școlare 2024-2025: Când vor primi elevi bursele în acest an școlar. Calendar și sumele estimate pentru plată 

Burse pentru elevi din școli private în anul școlar 2024-2025

Potrivit…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Trei semne că iarna va fi mai rece decât ne așteptam, identificate de meteorologii europeni. Prognozele de până acum, răsturnate

Published

on

Trei semne că iarna va fi mai rece decât ne așteptam, identificate de meteorologii europeni, care contrazic toate prognozele care arătau până acum o iarnă cu temperaturi ridicate. 

Pentru a afla cum va fi vremea la iarnă, aceștia au analizat mai mulți macro-indicatori, au comparat imagini din satelit, date istorice și au procesat măsurători precise de presiune și modele de evoluție din anii precedenți.

Concluzia a fost una singură: va fi mai frig decât credeam.

Tendințele celor mai recente date de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Câtă cafea putem bea pe zi fără să avem probleme de sănătate. Cantitatea potrivită prelungește viața

Published

on

Câtă cafea putem bea pe zi: Consumul moderat de cafea poate avea beneficii pentru sănătate, însă cantitatea optimă variază în funcție de toleranța individuală și alte condiții de sănătate.

Studiile sugerează că un consum de 3-5 cești de cafea pe zi (aproximativ 300-400 mg de cofeină) este asociat cu anumite beneficii pentru sănătate.

Care este diferența dintre Arabica și Robusta. Regiunile în care se produce cea mai bună cafea din lume

Această cantitate este considerată sigură pentru…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading
Advertisement