Connect with us

Eveniment

Operație complexă, realizată cu succes la Spitalul județean Târgu Mureș. Medicii au reconstruit mâna zdrobită a unui copilaș

Published

on



O echipă mixtă de medici din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş, specializată în chirurgie plastică, chirurgie pediatrică şi ATI pediatrie, a depus eforturi susţinute pentru salvarea mâinii unui copil în vârstă de 1,7 ani, zdrobită într-un aparat de tocat. Echipa a fost coordonată de dr. Dorin Dorobanţu, şeful Compartimentului Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă.

Prima intervenţie, care a durat peste 4 ore şi jumătate, a fost încununată de succes, însă pentru reuşita reconstrucţiei mâinii se vor impune şi alte intervenţii, a precizat, marţi, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.

„Copilul a fost sedat şi transportat la UPU SMURD cu elicopterul, din zona Zau de Câmpie, în data de 14.02.2022, în jurul orei 14,20, acesta având mâna dreaptă prinsă într-o maşină de tocat. În cadrul UPU SMURD, echipa medicală, coordonată de dr. Bogdan Vanghelie, a efectuat extragerea mâinii din aparat.

Copilul a fost supus unei intervenţii chirurgicale de aproximativ 4 ore şi 30 de minute

Ulterior, copilul a fost supus unei intervenţii chirurgicale de aproximativ 4 ore şi 30 de minute, fiindu-i efectuate următoarele proceduri: toaleta chirurgicală a plăgilor, osteosinteza fracturilor, tenorafia (repararea tendoanelor) şi venorafia (repararea venelor) şi acoperirea defectelor cu lambouri locale, medicii reuşind să păstreze 3 degete din 5 după ce au fost scoase din maşina de tocat….

Știri Romania24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

DSP, despre cazurile de lepră de la salonul SPA din Cluj. Două femei internate în spital. Alte două sunt suspecte că au boala

Published

on






Direcția de Sănătate Publică (DSP) Cluj a transmis vineri că două femei din Asia, angajate ca maseuze la ThaiCo SPA din Cluj-Napoca, diagnosticate cu lepră, au fost…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Judecătorii din CSM au sesizat Inspecția Judiciară pentru verificări după scandalul din Justiție. Reacții

Published

on

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a anunțat, vineri, că a decis sesizarea Inspecției Judiciare pentru efectuarea de verificări în raport cu aspectele semnalate în materialul de presă difuzat de Recorder.

”Față de aspectele difuzate public în mass-media, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis sesizarea Inspecției Judiciare pentru efectuarea de verificări în…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

Alexandru Rogobete despre finanțarea Spitalului Pediatric Monobloc: „Încercăm să sprijinim această construcție importantă”

Published

on






Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a vorbit vineri la Cluj de planurile Guvernului de a susține investițiile majore în infrastructura sanitară, printre care se…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Prins la volan cu permisul suspendat: tânăr de 19 ani din Blaj, cercetat de polițiști

Published

on

Un tânăr de 19 ani din Blaj este cercetat de polițiști după ce a fost prins în timp ce conducea, deși avea permisul suspendat. 

Potrivit IPJ Alba, joi, 11 decembrie, în jurul orei 20.00, polițiștii rutieri din municipiul Blaj au oprit, pentru control, pe strada Gheorghe Barițiu din municipiul Blaj, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din municipiul Blaj.

Din verificări a reieșit că acesta are dreptul de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading