Alba
OPINIE Daniel Lungu: Te-nțepi și câștigi! În România normală ajungi să fii premiat dacă ești responsabil și te vaccinezi
Te-nțepi și câștigi! Acesta ar putea fi sloganul loteriei vaccinării care a debutat la sfârșitul săptămânii trecute în România. Și sumele nu sunt mici. Guvernul va acorda 15 milioane de lei pentru 1139 de premii, cel mai mare dintre acestea fiind de 1 milion de lei.
Într-o țară normală ne-am revolta cu toții față de măsura populistă a Guvernului, cerând ca banii să ajungă acolo unde este mai mare nevoie, cum ar fi, spre exemplu, la programele de prevenție medicală.
M-am domolit repede amintindu-mi că România este printre codașele Europei la numărul de persoane vaccinate.
Nu caut vinovați și nici nu încerc să fac o prelegere despre importanța vaccinării. Fiecare are dreptul să aleagă ce face cu sănătatea și viața sa, iar apoi să își asume decizia luată.
E șocant însă că în România am ajuns să susținem o acțiune medicală de care depinde sănătatea întregii comunități prin acordarea unor beneficii.
Te vaccinezi și primești mici în Obor, te vaccinezi și câștigi la tombolă electrocasnice, te vaccinezi și poți încasa 1 milion de lei la loterie. În „România normală” am ajuns să-i premiem pe cei care sunt responsabili și care au o atitudine normală.
Dar așa e…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
PROGRAM magazine de Crăciun 2025 și Anul Nou 2026 în Alba: Kaufland, Lidl, Profi, Penny, Selgros, Carrefour, mall-uri
PROGRAM magazine în minivacanțele de Crăciun 2025 și Anul Nou 2026 Majoritatea magazinelor au program special în perioada sărbătorilor de iarnă.
Cei care doresc să cumpere alimente sau cadouri în această perioadă au la dispoziție mai multe supermarketuri și complexuri comerciale la Alba Iulia.
Program KAUFLAND Alba Iulia de Crăciun 2025 și Anul Nou 2026
Calea Moților 120
Luni și marți, 22-23 decembrie:…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
VIDEO Târgul de Crăciun Aiud: atmosferă spectaculoasă în centrul municipiului. Petrecere în aer liber
Târgul de Crăciun Aiud: mai sunt câteva zile până evenimentele de sărbători organizate de primărie se încheie. Sunt momente speciale în preajma sărbătorilor de iarnă, în centrul municipiului Aiud.
Imagini spectaculoase cu distracția de seară au fost postate pe rețelele de socializare.
La Târgul de Crăciun, vineri seara este petrecere în aer liber cu DJ Răzvan.
Patinoarul este deschis până duminică, 21…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Revelion în costum de baie, la Băile Sărate din Ocna Mureș. Care este meniul și cât costă un bilet. PROGRAMUL de sărbători
Revelion în costum de baie, la Băile Sărate din Ocna Mureș. Complexul Băile Sărate din Ocna Mureș organizează și în acest an o petrecere de Revelion pentru cei care doresc să înceapă noul an într-un mod inedit.
Costul pentru noaptea de 31 decembrie petrecută într-o ținută confortabilă, în jurul piscinelor interioare ale complexului, este de 570 de lei de persoană.
Meniul va include antreuri bufet, gustare…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Atenționare Cod Galben de ceață în Alba, vineri seara. Vizibilitate redusă local sub 200 m și izolat sub 50 m. Localități vizate
Județul Alba se află sub atenționare Cod Galben de ceață, vineri seara. Este semnalată ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m
Până la ora 24.00, sunt vizate localitățile:
- Câmpeni, Abrud, Bistra, Baia de Arieș
- Roșia Montană, Lupșa, Vidra, Albac, Sohodol
- Horea, Avram Iancu, Scărișoara, Gârda de Sus, Bucium, Arieșeni
- Vadu Moților, Poșaga, Ciuruleasa, Poiana Vadului,…
Citește mai mult pe Alba24.ro

