Motto: „Eram blând ca mielul şi-am devenit prost ca oaia…” (Gigi Becali)

Dacă stăm şi analizăm istoria umanităţii, că la stat ne pricepem cel mai bine, o să observăm că popoarele, în agitaţia lor browniană de a se emancipa, şi-au ales fiecare câte un animal ca să le reprezinte.

Astfel ursul este simbolul ruşilor (asta pentru că vodca nu e animal, nu de alta), vulturul al americanilor, leul al britanicilor (nu că ar fi plin de lei în Albion, dar au fost mai iuţi ca alţii), delfinul este luat de francezi, boul de moldoveni, vaca de indieni, taurul de spanioli iar italienii au rămas cu broasca (macaroana şi pizza refuzând cu ostentaţie să schimbe regnul). Noi avem oaia! Mirifica, ancestrala, delicata, sfânta Oaie!

Dacă ursul simbolizează putere, leul forţă, delfinul isteţime, broasca… mă rog, broasca… oare ce simbolizează oaia? Ce caracteristică a ei se potriveşte cel mai bine cu poporul român? Isteţimea? Nnnu… Frumuseţea? N-aş zice… Curajul? Nţ… Să fie blândeţea? Poate… Spiritul de turmă? Da, asta ar fi una… Capacitatea de a lăsa în urma ei doar căcăreze şi miros? Şi asta… deşi nu putem pune copyright pe ea că ne-ar sării în cap lumea arabă.

Cu mult…

Citește mai mult pe Cluj24.ro