Connect with us

Eveniment

Orban: La fel ca victimele Revoluţiei, deţinuţii politici ai regimului comunist încă nu şi-au primit dreptatea

Published

on



Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a transmis, marţi, un mesaj cu prilejul Zilei Deţinuţilor Politici Anticomunişti şi Deportaţi din România în perioada 1944-1989.

„La fel ca victimele revoluţiei anticomuniste din 1989, deţinuţii politici ai regimului comunist încă nu şi-au primit dreptatea. Au fost abuzaţi de sistemul politic şi juridic al României comuniste şi uitaţi de instituţiile responsabile de asigurarea dreptăţii în România democratică. În timp ce victimele neştiute până acum sunt descoperite de istorici în arhive sau în mărturiile celor care au împărţit cu ei celulele, în timp ce încă mai sunt aduse la iveală morminte fără cruce, torţionarii şi principalii responsabili de aceste crime au fost uitaţi şi ocoliţi de lege timp de două decenii. O zi ca cea de astăzi ne obligă la un examen de conştiinţă în absenţa căruia nu vom putea vindeca rănile profunde pe care comunismul le-a lăsat în urma sa. Să îndreptăm un gând pios spre cei a căror viaţă a fost distrusă în închisorile comuniste, să ne amintim de datoria pe care o avem de a găsi dreptate şi pace pentru victime, pentru binele întregii societăţi româneşti”, a scris Orban, marţi, pe Facebook.

 

El aminteşte că, în urmă cu numai 10 ani, România a adoptat o lege prin care este comemorată tragedia celor care au fost victimele principale ale regimului comunist. Preşedintele Camerei subliniază că nu se cunoaşte numărul exact al victimelor.

 

„9 martie este Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din Perioada 1944-1989, dedicată amintirii sutelor de mii de cetăţeni români, femei, bărbaţi, adulţi, adolescenţi şi copii, oameni politici, intelectuali, ţărani şi mici proprietari, militari sau simpli cetăţeni internaţi în cele 44 de penitenciare şi 72 de lagăre de muncă forţată ale unui sinistru sistem de represiune politică. Nici astăzi nu cunoaştem numărul exact al victimelor, multe închise timp de ani întregi fără proces şi fără condamnare, numele multora sunt omise din documentele oficiale ale regimului, iar istoricii vor mai munci cel puţin încă o generaţie, adunând informaţii despre amploarea şi formele sordide pe care le-a luat gulagul comunist în România”, afirmă Orban.

Preşedintele Camerei Deputaţilor afirmă că „suferinţa umană, provocată de nebunia ideologică, dar mai ales de dorinţa cinică a unui regim tiranic de a se menţine la putere cu orice preţ, a lăsat urme care nu s-au şters în societatea românească”.

 

„Oroarea sistemului concentraţionar a ţinut întreaga societate ostatică fricii, a determinat pe mulţi să renunţe la idealul libertăţii, dar ziua de astăzi este dedicată celor care s-au confruntat direct, fără niciun scut de protecţie, cu cele mai mari abuzuri, torturi şi nedreptăţi ale deceniilor de regim comunist. Este dedicată celor care şi-au pierdut inocenţa şi anii tinereţii la Piteşti, celor a căror sănătate şi demnitate au fost distruse la Sighetul Marmaţiei, Jilava, Aiud, la Gherla sau în munca forţată la Canal, femeilor tratate cu cea mai mare cruzime şi despărţite de copiii lor la Mislea sau Miercurea Ciuc, copiilor născuţi în închisoare şi aruncaţi într-un sistem de orfelinate aproape la fel de sinistru ca şi cel al penitenciarelor”, mai spune Orban. AGERPRES/(AS-autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

 

Sursa foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

Agerpres


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

OPINIE – Lucian Urcan: Despre zăpadă și asumare

Published

on

Au legătură între ele, doar că trebuie luate pe rând. Zăpada și asumarea, zic. Începem cu asumarea, care pare a fi peste tot și nicăieri în același timp.

Când am început să aud mai des în jur expresia “îmi asum” am zis că gata, se vindecă societatea. Oamenii își dau seama unde greșesc atunci când greșesc, realizează care-s consecințele faptelor lor și – prin urmare – vor face tot posibilul să îndrepte…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

Spectacol și reveniri spectaculoase la Transylvania Open 2026. Yue Yuan merge mai departe, româncele eliminate la dublu

Published

on






Zi plină de emoții și răsturnări de situație pe terenurile de la BTarena, unde Transylvania Open 2026 a oferit publicului meciuri intense atât pe tabloul de simplu,…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

”Alba-Neagra” între Alba și Cluj în procesul dintre cel mai temut interlop din Europa și un medic. Pentru ce se judecă Clămparu

Published

on

Un proces între cel mai temut interlop român din Europa și un medic se plimbă într-un veritabil joc de ”alba-neagra” între instanțele din Alba și Cluj. Ambele Tribunale și-au declinat competența de la o instanță la alta și s-a ajuns în situația în care ÎCCJ va fi nevoită să dea o decizie. 

Este vorba despre un proces în care de data aceasta victimă este cel supra numit ”Cap de Porc”, sau pe numele său real,…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Ce pedeapsă a primit un șofer care a provocat un accident mortal pe Autostrada A1, Sebeș-Deva. Cum s-a produs tragedia

Published

on

Un șofer care în urmă cu mai mulți ani a provocat un accident mortal pe Autostrada A1, Sebeș-Deva. Accidentul rutier s-a petrecut în data de 5 decembrie 2022, iar o decizie în primă instanță a fost dată de magistrații Judecătoriei Sebeș pe 29 ianuarie 2026. 

La mai bine de trei ani de la momentul accidentului rutier, magistrații au dat o decizie în acest caz. În urma accidentului un șofer a decedat, iar cel de al…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading