Cluj
Organizatorii Untold și Nicușor Dan anunță un festival de mare anvergură în Capitală, pe Arena Națională
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a susținut joi o conferință de presă alături de reprezentanții Untold Universe, pentru a anunța organizarea unui nou festival de mare amploare la București.
Festivalul ar urma să fie organizat pe Arena Națională și în împrejurimi, unde vor fi amenajate mai multe scene, iar organizatorii se așteaptă la o participare de circa 150.000 – 200.000 de persoane.
Edy Chereji, managerul festivalului Untold, a declarat că festivalul de la București probabil nu va depăși din primul an de organizare dimensiunea Untold Cluj, care va aniversa 10 ani în august 2024. Cu toate acestea, Arena Națională, având o capacitate mai mare decât Cluj Arena (cu aproximativ 25.000 de locuri mai multe pe scaune), va permite extinderea progresivă a festivalului în anii următori.
Organizatorii au semnat un protocol de colaborare pe cinci ani cu Primăria București, ceea ce asigură continuitatea festivalului și permite dezvoltarea unei experiențe unice pentru public.
Măsuri pentru diminuarea poluării fonice
Pentru a minimiza disconfortul locuitorilor din zonele adiacente stadionului, organizatorii au spus că iau în considerare implementarea unor măsuri de diminuare a poluării fonice, inclusiv panouri fonoabsorbante. Cu toate acestea, aceștia subliniază că avantajele unui astfel de festival pentru comunitate sunt semnificativ mai mari decât potențialele inconveniente.
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a susținut joi o conferință de presă alături de reprezentanții Untold Universe, pentru a anunța organizarea unui nou festival de mare amploare la București.
Festivalul ar…
Citește mai mult pe Cluj24
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
CFR Cluj s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României după remiza 1-1 obținută pe teren propriu, într-un meci tensionat disputat în Gruia.
Citește mai mult pe Cluj24
Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest își va ridica un nou sediu în Cluj-Napoca, proiectul fiind câștigat de STUDIO 82 S.R.L. în urma concursului de…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Tentativă de jaf în centrul Clujului. Doi frați minori au amenințat cu cuțitul un adolescent. Unul dintre ei a fost arestat
Doi frați minori, de 13 și 14 ani, au încercat să jefuiască un adolescent de 17 ani, folosind amenințări cu cuțitul și o sticlă.
Evenimentul s-a petrecut pe…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Ioan Ovidiu Sabău rupe tăcerea după scandalul Bergodi–Cordea și vorbește despre realitatea dură din fotbal: Te faci că n-auzi
La doar trei zile după scenele tensionate care au zguduit lumea fotbalului românesc, incidentul dintre Cristiano Bergodi și Andrei Cordea continuă să stârnească…
Citește mai mult pe Cluj24
