Connect with us

Actualitate

Pacienții cu COVID-19, internați la Spitalul de Recuperare Cardiovasculară din Covasna, vor putea primi vizite

Published

on



Pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19 internaţi la Spitalul de Recuperare Cardiovasculară „dr. Benedek Geza” din staţiunea Covasna vor putea fi vizitaţi de aparţinători, a anunţat luni managerul instituţiei, Monica Sporea, care a precizat că vizitele vor putea fi făcute în condiţii de siguranţă, cu programare prealabilă.

„Astăzi am aprobat procedura şi vom permite vizitarea pacienţilor internaţi în unitatea noastră medicală. (…) Vizitele se vor putea face doar cu programare prealabilă, zilnic, după orele 15, iar vizitatorii vor fi echipaţi cu combinezoane de protecţie şi vom lua măsuri să nu se intersecteze cu alţi vizitatori. (…)

Astfel vor putea vedea şi cum se lucrează îmbrăcat în combinezon, cum sunt trataţi pacienţii în spitalul nostru, să vadă că facem tot ce ne stă în putinţă pentru a-i face bine. (…) Fiecare pacient va putea primi un singur vizitator, iar timpul va fi stabilit în funcţie de starea fiecărui pacient, de la caz la caz, pentru că vrem să fie cât mai bine pentru toată lumea”, a declarat Monica Sporea.

Acesta a mai spus că unitatea medicală pe care o conduce a devenit spital suport COVID în luna august a anului trecut, iar, în medie, aici sunt trataţi zilnic 50-60 de pacienţi depistaţi pozitiv.

Şi conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe a anunţat, săptămâna trecută, că a stabilit un regulament pe baza căruia va permite vizitarea bolnavilor de COVID-19 aflaţi în stare critică.

Managerul instituţiei, Nagy Andras Robert, a menţionat că accesul rudelor sau aparţinătorilor se va putea face doar cu programare prealabilă, doar în zilele lucrătoare, în intervalul orar 13,30-14,30, iar fiecare pacient va putea fi vizitat pe perioada internării doar o singură dată, de o singură persoană, timp de 15 minute. La rândul său, directorul medical al spitalului, dr. Roşu Matyas, a menţionat că stabilirea pacienţilor care vor putea fi vizitaţi va fi lăsată la latitudinea medicilor curanţi.

AGERPRES


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

CUPRU MIN SA ABRUD organizează cerere de ofertă cu plic închis pentru achiziția de uleiuri

Published

on

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.

Continue Reading

Actualitate

CUPRU MIN SA ABRUD: CERERE DE OFERTĂ cu plic închis pentru achiziția unui compresor de aer pentru foreză

Published

on

cupru min sa abrud anunt licitatie

cupru min sa abrud anunt licitatie

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.

Continue Reading

Actualitate

CUPRU MIN SA ABRUD organizează licitație deschisă pentru achiziția: Motor termic reman tip SAA12V140E-3

Published

on

CUPRU MIN LICITATIE ANUNT PUBLICITAR

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.

Continue Reading

Actualitate

CUPRU MIN SA ABRUD organizează licitație deschisă pentru achiziția: AUTOBASCULANTĂ 6 x 4

Published

on

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.

Continue Reading